BUCUREȘTI, 6 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat în ce constă legea nouă cu care vine Guvernul, după ce decizia prin care Curtea Constituțională a României a stabilit că românii nu pot fi obligați să stea în carantină și, de asemenea, nu pot fi internați cu forța. Această decizie a dus la schimbarea legii.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Araft, spune că, de acum încolo, carantina se va referi la persoane sănătoase, care au fost expuse și pot fi în stare de incubare.
Izolare constă în separarea fizică a persoanelor bolnave, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicarea de tratamente.
Față de internare, izolarea se poate face și la domiciliu dacă este depășită capacitatea de internarea.
”Carantinarea persoanelor care vin din alte țări se face de Ministerul Sănătății, prin stabilirea procedurilor. Prefecturile pot dispune, prin DSP-uri, carantinarea unor zone însă nu se face fără factorul medical", a explicat pe scurt Arafat.
La rândul său, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut o serie de declarații referitoare la asimptomatici. Acesta a declarat că asumarea răspunderii pentru statul acasă al asimptomaticilor revine medicului curant.
”Rămânem pe criterii în care fiecare pacient trebuie tratat în mod particular. Evaluarea personală poate decide evoluția în timp a internării sau nu. E asumarea medicului curant”, a spus Tătaru.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova