BRUXELLES, 29 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Întâlnirea liderilor celor mai puternice state din UE are loc cu puțin înainte ca Germania să preia, de la 1 iulie, preşedinţia rotativă a Uniunii. Perioada în care Germania va conduce Uniunea este cu totul specială: epidemia de coronavirus încă nu s-a încheiat, iar criza economică amenință Europa.
Înainte de a pleca la Berlin, Emmanuel Macron urmează să primească la Palatul Elysee în cursul dimineţii o delegaţie de 150 de membri ai Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC), la o zi după o victorie copleşitoare a Verzilor în alegerile municipale în Franţa.
Problemele de pe agenda discuțiilor Macron-Merkel vor include și Pactul ecologic european ('Green Deal') al Comisiei Europene, iar Macron trebuie să se arate preocupat de climă având în vedere schimbările politice din țara sa, unde, chiar mai mult decât în Germania, ecologiștii câștigă tot mai multe voturi.
Alte teme ale discuțiilor dintre cei doi lideri europeni vor fi Brexitul, migraţia, precum și relațiile delicate cu China şi cu SUA, acestea fiind și dosarele care se vor afla în atenţia Germaniei de la 1 iulie.
Germania nu a mai deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene din 2007, dar acum rolul ei este capital în următoarea jumătate de an care va pune la grea încercare funcționarea UE.
De altfel, Merkel își joacă ultima carte pe scena politică europeană, pentru ca ea a anunțat că se va retrage din politică la sfârșitul anului viitor.
Ultima mișcare remarcabilă a cancelarului Germaniei este aceea că a întocmit împreună cu președintele Franței o propunere de relansare a economiei europene în valoare de 500 miliarde de euro, un gest neașteptat având în vedere că, în mod tradițional, Germania avea atitudinea statelor frugale, deloc darnică în privința acordării banilor și a sprijinirii țărilor aflate în dificultate, așa cum s-a văzut în cazul crizei grecești. Mai mult, cei doi lideri europeni au propus ca planul de relansare europeană ca acesta să fie finanţat printr-un mecanism de mutualizare a datoriilor, care să servească la finanţarea subvenţiilor pentru cele mai afectate ţări de coronavirus.
Pentru ca acest plan ambițios să fie adoptat, trebuie să se treacă însă peste opoziția țărilor frugale, adică Ţările de Jos, Austria, Danemarca şi Suedia, care nu doresc să participe la mutualizaera datoriilor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova