BUCUREȘTI, 2 iun – Sputnik, Evan Răutu. Aseară târziu, Alexandru Cumpănașu a transmis un mesaj – de fapt o decizie a familiei Alexandrei Măceșanu. Este vorba de disjungerea celor două cazuri de mare impact în opinia publică – al Alexandrei și al Luizei.
”Dragi români, în urma consultării familiei mele cu domnul avocat Moldovan, am luat decizia solicitării (indiferent de decizia de miercuri a instanței) de disjungere a cazului Alexandrei de cazul Luizei‼”, a transmis Alex Cumpănașu.
Desigur, această decizie afectează cazul Luizei, pentru că nu vor mai beneficia direct de suportul lui Cumpănașu, cel căruia i se datorează focusarea opiniei publice asupra cazurilor de la Caracal.
Sau cel puțin nu vor beneficia integral, pentru că Alex Cumpănașu promite că ”Rămânem cu tot sufletul aproape de familia Luizei și o asigur personal pe doamna Melencu de tot sprijinul nostru în continuare‼️”.
Care este argumentul lui Cumpănașu pentru această mutare radicală? Iată explicația oferită chiar de el:
”Juridic, DIICOT a TRAS DE TIMP în rezolvarea cazului Alexandrei adăugând încă o victimă despre care nu există nici o probă ca el a răpit-o măcar (audieri infinite, cercetare la fața locului, etc)‼️”, spune Cumpănașu, care consideră că ”această conexare a dat lui Dincă și DIICOT timpul necesar și pârghiile de a tărăgăna ancheta‼️”.
Ori, arată Cumpănașu, prin această disjungere ”ne vom putea face apărarea fără a depinde de alte părți implicate dar și accelerarea obținerii adevărului în cazul Alexandrei‼”.
Desigur, sunt șanse mari ca aflarea adevărului în cazul Alexandrei ar accelera și cazul Luizei – și viceversa. De asemenea, este de remarcat o diferență de atitudine a celor două familii față de principalul suspect, Gheorghe Dincă. Astfel, dacă Alex Cumpănașu a insistat pe caracterizarea ”monstru ordinar”, mama Luizei Melencu a părut că are o atitudine mai blândă, fiind sigură că Luiza trăiește și că poate afla de la Dincă mai multe.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova