BUCUREŞTI, 1 mai – Sputnik, Doina Crainic. În contextul epidemiei, guvernul Regatului Unit încearcă să determine mai mulți britanici să se înscrie la muncă sezonieră pentru a ajuta fermierii şi a răspunde cererii consumatorilor.
Totuşi, potrivit Daily Mail, din cei 50.000 de britanici înscriși în schema guvernamentală pentru muncă sezonieră agricolă, doar 200 de britanici au acceptat condițiile de lucru din ferme.
Deşi muncitorii străini sunt mult mai puțini din cauza pandemiei de coronavirus, totuşi, ministrul Agriculturii, Lord Gardiner, a anunţat că, deocamdată, fermele au forță de muncă sezonieră suficientă, însă vor fi probleme luna viitoare.
La mijlocul lunii martie, guvernul român a suspendat zborurile către mai multe țări ale UE, dar a permis lucrătorilor sezonieri să călătorească, după presiunea din partea unor țări care au nevoie de muncitori în agricultură.
„Fac asta de mult timp, dar acum pare diferit. Există un sentiment ciudat. Mi-am lăsat copiii și părinții acasă”, a spus Ionel, un tânăr de 35 de ani, care a lucrat peste hotare ca sezonier în ultimii șapte ani.
De asemenea, Tinca, o tânără de 22 de ani care a început să lucreze în străinătate de anul acesta, a spus că nu i-a fost uşor sa ia această decizie de a pleca. „Nu a fost o decizie ușoară, dar nu am avut altă opțiune”, a spus ea, citată de Daily Mail.
Potrivit mai multor observatori, factorii care îi determină pe localnici să refuze să efectueze munci sezoniere în agricultură sunt programul lung de muncă, efortul fizic considerabil, salariile relativ mici și condițiile de muncă dure – mergând uneori chiar până la încălcarea normelor anti-sclavie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova