Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Anisie, despre reluarea cursurilor: ”În cadrul MEC am realizat mai multe scenarii”

Ministrul Educației și Cercetării a vorbit despre problema care frământă acum atât profesorii, cât și elevii și părinții, referitoare la data reînceperii școlilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Monica Anisie a spus când ar putea fi reluate cursurile în România, dar și care ar putea fi data de susținere a examenelor naționale.

”În cadrul Ministerului Educației am realizat mai multe scenarii în ceea ce privește revenirea la cursuri atât a elevilor, cât și a studenților. În funcție de evoluția situației referitoare la pandemia din România, noi vom reveni la cursuri în momentul în care Comitetul pentru Situații de Urgență ne va spune că atât elevii cât și cadrele didactice nu se află într-un pericol în momentul în care vom reveni în spațiul școlii”, a declarat Monica Anisie.

Cursuri online: Anisie, precizări despre cazurile în care nu s-au realizat lecțiile
Potrivit demnitarului, în scenariul în care se va reveni la cursuri în momentul în care situația de urgență încetează, examenele s-ar putea susține în luna iulie. În cazul în care se prelungește starea de urgență, atunci se va lua o altă măsură în așa fel încât elevii și studenții să își poată încheia cu bine anul școlar.

Anisie a precizat că a semnat deja Ordinul de ministru cu privire la programele pentru examene și el va fi publicat în Monitorul Oficial. Programele pentru evaluare națională și examenul de bacalaureat prevăd materia studiată până la momentul începutul semestrului al doilea.

”Așa cum am precizat în măsurile pe care le-am luat în cadrul Ministerului Educației, prin consultare cu partenerii noștri educaționali, conținuturile pentru examenele naționale vor fi acelea studiate  până la începutul semestrului al doilea”, a punctat Monica Anisie

BAC și Evaluare Națională 2020: Anisie, despre susținerea examenelor
Iar în cazul în care se va reveni la cursuri cât mai repede, tezele pe care elevii trebuie să le susțină vor conține numai subiecte din materia studiată până pe 11 martie, atunci când au fost închise școlile.

Demnitarul a reluat ideea potrivit căreia nu se pune problema înghețării anului școlar. Anisie a precizat că, în momentul în care Comitetul pentru Situații de Urgență va spune că se poate reveni în siguranță în școli și că sănătatea copiilor și a cadrelor didactice nu este pusă în pericol, atunci se va putea spune care este cea mai bună măsură ce poate fi adoptată în momentul revenirii la cursuri.

Reamintim că unitățile de învățământ sunt închise, măsură luată pentru limitarea răspândirii infecției cu coronavirus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova