Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

MOTIVUL șocant din spatele deciziei restricționării WhatsApp – o teorie a ”conspirației”!

”Informația” care a deranjat cel mai mult și care ar sta în spatele măsurii a dus la vandalizarea a peste 20 de stâlpi de telefon săptămâna trecută.
Sputnik

BUCUREȘTI, 7 apr - Sputnik, Evan Răutu. Preferată de foarte mulți români pentru ”siguranța confidențialității” convorbirilor și transmisiilor, aplicația WhatsApp intră în ”bătălia anti-fake news” și impune anumite restricții utilizatorilor.

Inspector școlar, sfaturi pentru profesori: lecții pe Whatsapp pentru elevi

Astfel, începând de azi, WhatsApp va limita partajarea (Forward) conţinutului la un singur mesaj odată.

Măsura se datorează creşterii numărului mesajelor care conţin ”sfaturi medicale false de la debutul pandemiei de coronavirus”, transmite The Guardian.

”Dacă un utilizator primește un mesaj redirecționat frecvent - unul care a fost (re)transmis mai mult de cinci ori - sub noile borduri, va putea să-l trimită pe un singur chat simultan”, scrie sursa citată, precizând că ”aceasta reprezintă o cincime din limita anterioară de cinci chat-uri, impusă în 2019”.

Un purtător de cuvânt al WhatsApp a anunțat, într-un blogpost postat marți dimineață, că a observat ”o creștere semnificativă a cantității de transmitere și poate contribui la răspândirea dezinformării”.

De fapt, ”informația” care a deranjat cel mai mult și ar sta în spatele măsurii ar fi cea despre legătura între coronavirus și… 5G! ”Această ”teorie” a dus la vandalizarea a peste 20 de stâlpi de telefon săptămâna trecută”, scrie ”The Guardian”. 

Teoria ”conspiraționistă” acuză crearea/modificarea virusului SARS în varianta COV-2 prin interferența cu fluxul 5G, folosit intens în Wuhan. Mai multe personalități publice au achiesat la această teorie. Mulți specialiști au infirmat teoria, dar nimeni nu explică modul în care a apărut ”virusul fără leac”.

Măsuri de restricționare sau ștergere a clipurilor care prezentau teoria ”5G - coronavirus” a fost luată și de alte aplicații și sisteme de pe Internet.

Interesant e că, din cauza criptării pe care o folosește WhatsApp, compania nu poate vedea – teoretic! - conținutul mesajelor trimise pe platforma sa.

Deci, întrebarea este – de unde știu care mesaje conțin informații false? Sau, altfel pusă problema – este oare dominantă încrederea populației în ”teoriile conspiraționiste”? Ce ar însemna asta? Simplu: fie că demonstrațiile  ”conspiraționiste” sunt convingătoare (argumentate) fie încrederea cetățenilor  din ”lumea liberă” în autorități este minimă.

Reamintim că WhatsApp aparține din 2014 companiei Facebook Inc. Și este cea mai folosită aplicație de mesagerie instant din lume până în anul 2015, cu peste 1,5 miliarde de utilizatori din toată lumea.