EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Noua democrație europeană: virtuală și unanimă!

Salvarea țării mai are de așteptat, dar până atunci a început prigoana jurnaliștilor și a publicațiilor, dublată de achiziții fără precedent și fără transparență, în timp ce România a făcut în așa fel încât să respingă ajutorul gratuit oferit de China.
Sputnik

Editorial de Daniela Porovăț

Experimentul de astăzi din Parlamentul României, unde, printr-un vot online unanim, a fost încuviințat decretul prezidențial prin care se instaurează starea de urgență pe teritoriul național, reprezintă un punct de cotitură în viitorul democrației nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană. Până la urmă, a fost un experiment reușit, ca atâtea altele testate pe spatele României, prin care se dovedește că o populație speriată și băgată în case nu mai reacționează în fața simulacrelor, ci ia de bun tot ce i se livrează.

China a finalizat cercetările pentru un medicamen antiviral eficace împotriva Covid-19

Experimentul are un atencedent în votarea la foc automat, în total dispreț al procedurilor, a Guvernului Orban II, care fusese demis nu de mult timp și care a fost băgat în pâine pe ușa din dos a democrației sub pretextul coronavirusului. La fel, proceduri făcute de ochii lumii, multă virtualitate, și mai multă impostură (un guvern care nu era bun și a fost demis democratic cu ceva timp în urmă devenea brusc capabil să treacă țara prin cea mai gravă criză?), dar unanimitatea încă nu fusese atinsă. Și ce este o democrație fără un vot unanim, așa cum s-a reușit astăzi, la aprobarea prin votul parlamentarilor a măsurilor discreționare pe care Iohannis și le arogă, lui și ”Guvernului meu”, ca să salveze țărișoara din criză.

Salvarea țării mai are de așteptat, dar până atunci a început prigoana jurnaliștilor și a publicațiilor, dublată de achiziții fără precedent și fără transparență, în timp ce România a făcut în așa fel încât să respingă ajutorul gratuit oferit de China, pentru că de ce să primești echipamente medicale pe gratis dacă le poți cumpăra pe bani mulți ca să facă prietenii Guvernului niște bani mulți.

Cu un Parlament ”unanim”, democrația devine astfel înfloritoare, așa că de ce să nu continuăm, e păcat să se piardă un asemenea exemplu de bune practici. Și, dacă în privința fondurilor europene, a modernizării și a ”statului de drept”, tabăra iohannistă a clamat mereu că vrea ”o țară ca afară” și că avem de învățat de la Europa, e timpul ca Europa să învețe de la România cum se aplică democrația perfectă, virtuală și unanimă! Statul de drepți al parlamentarilor în fața decretului de la Cotroceni reprezintă o culme a împlinirii pluralismului democratic atât de strigătoare la cer încât artizanii unanimității ar fi trebuit să găsească chiar ei doi, trei parlamentari ascultători care să voteze împotrivă măcar de ochii publicului.

Dar noua democrație nu mai folosește mănuși și nici nu mai are nevoie să se prefacă. Țara perfectă este unită în cuget și-n simțiri sub bagheta dirijorului de la Cotroceni care iese în videoconferințe și spune fiecăruia ce să facă, întruchipând părintele națiunii: le spune diasporenilor să nu mai vină acasă (oricum l-au votat deja, așa că ce să mai caute în România), le spune prefecților să își facă treaba, le spune românilor să nu se mai îmbrățișeze și să nu mai socializeze. Președintele este tot și în toate, este specialistul numărul unu al națiunii, așa că de ce să nu fie votat ziua în unanimitate tot ceea ce visează geniul său creator noaptea!

China trimite ajutoare și experți în Serbia

Un model numai bun de exportat! Că tot nu mai are România nici o producție internă în aceste vremuri în care fiecare țară, altfel europeană, trebuie să se descurce pe cont propriu, iar Uniunea Europeană, cu solidaritatea ei cu tot, a rămas aninată doar pe steag! Dar putem exporta modelul nostru de democrație sau, ca buni europeni, îl dăm și pe gratis, cum le-am dat pe toate celelalte care ne-ar fi ajutat acum să depășim cu bine criza și să ne producem singuri cele necesare, ca să nu descoperim că prietenia europeană există doar când e de luat, nu și când e de primit.

România nu are, așadar, probleme: președintele dă indicații prețioase, Orban se grăbește să le pună în practică, Parlamentul votează cu unanimitate. Țara e pe mâini bune, e de mirare că virusul a putut trece granițele. Că o dată se supără domnul președinte și dă decret să nu mai fie virus și, dacă Parlamentul mai dă un vot unanim și virtual, virusul dispare că îi este frică de starea de urgență.

Trăiască și înflorească democrația românească!