Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Gradație de merit 2020: schimbări importante, publicate în Monitorul Oficial

În sesiunea 2020 se schimbă criteriile de acordare a gradației de merit, dar și calendarul concursului. Despre ce este vorba.
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Ordinul pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Calendarul concursului depinde de data publicării în Monitorul Oficial al Ordinului.

Graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2020

Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, stabilirea numărului gradațiilor de merit și  a punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de învățământ se face în perioada 5-6 martie 2020.

Comunicarea fișelor de autoevaluare, a numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de învățământ de către inspectoratul școlar, în teritoriu, se face în perioada 9-10 martie 2020.

Gradație de merit 2020: criterii de acordare, schimbări importante

În intervalul 11-24 martie 2020 candidații vor depune la secretariatul unității de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, a dosarelor.

Între 25-31 martie 2020 se depun dosarele ce conțin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului școlar.

Analiza dosarelor de către inspectorul școlar ce coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ și elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate este programată să aibă loc în perioada 1-8 aprilie 2020.

În intervalul 9-30 aprilie se verifică dosarele și se acordă punctajul.

Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliile de administrație al inspectoratului școlar se face între 4-6 mai 2020.

Lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării se va afișa la inspectoratul școlar pe 7 mai 2020.

Depunerea contestațiilor se poate face între 8-14 mai 2020.

Pentru soluționarea lor, comisia are la dispoziție perioada 15-21 mai 2020.

Între 22-25 mai 2020 se validează rezultatele finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și se afișează.

În 27 mai 2020 se înaintează la Ministerul Educației și Cercetării lista cu personalul didactic validat în vederea acordării gradației de merit.

Termenul pentru emiterea ordinului MEC este 24 iunie 2020.

Criteriile generale/subcriteriile de acordare a punctajului poate fi consultată la Anexa 6 din Metodologie.