Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Concediu de odihnă 2020: salariații încadrați în două unități, vizați

În urmă cu scurt timp, parlamentu a adoptat un proiect de lege care abrogă prevederea potrivit căreia angajații de la stat care îndeplinesc, prin cumul, și altă funcție pe lângă cea de bază, au dreptul la concediu plătit doar de unitatea în care au funcția de bază.
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Ce se modifică, însă? Mai exact, prin acest proiect de lege se abrogă un alineat din Hotărârea Guvernului 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.

Concediu de odihnă 2020: schimbări importante pentru toți salariații

Astfel, acest alineat prevede că "salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate", informează agerpres.ro.

Salariații care sunt încadrați cu jumătate de normă la două unități au, potrivit proiectului de lege, dreptul la odihnă din ambele unități, proporțional cu timpul lucrat.

Mai exact, salariaţii ce cumulează, la unităţi diferite, fracţiuni de normă care depăşesc o normă întreagă îşi aleg unităţile de la care beneficiază de concediu de odihnă, în aşa fel încât drepturile cuvenite să nu depăşească pe cele cuvenite salariaţilor încadraţi cu o normă întreagă, se mai arată în proiect.

Facem precizarea că iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.