BUCUREȘTI, 18 feb - Sputnik, Marius Holdean. După ce ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a dat un mesaj public prin care avertiza România să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei, compania din China a transmis un drept la replică publicat de știripesurse menit să îl pună la punct pe oficialul american.
”Prin mesajul transmis instituțiilor media din România în data de 17 februarie 2020, Ambasadorul Statelor Unite în România, domnul Adrian Zuckerman, a încercat să denatureze sensul conceptului de securitate, comerț și libertate, utilizând zvonuri nefondate si presupuneri drept dovezi. În plus, a dorit să folosească doar informații în avantajul său, pentru a induce în eroare publicul din România, ceea ce reprezintă adevărata amenințare”, se spune în mesajul companiei.
Huawei amintește faptul că reputația Guvernului Statelor Unite a fost foarte afectată de raportul publicat de Washington Post săptămâna trecută despre modul în care CIA a folosit o companie producătoare de echipamente de criptare pentru a spiona alte țări, afirmând că SUA încearcă să distragă atenția publicului larg printr-o acțiune în instanță împotriva Huawei.
”Nu a existat niciodată vreo reglementare sau dovadă care să ateste faptul că Huawei este sub supravegherea guvernului chinez pentru a oferi accesul la tehnologie și informații armatei chineze sau agențiilor de informații chineze. Cu toate acestea, legea „CLOUD Act” obligă companiile de tehnologie din SUA să furnizeze date atunci când guvernul american le cere acest lucru”, mai spune Huawei.
Compania apreciază faptul că UE și statele sale membre au purtat pe perioada a 10 luni discuții pentru a redacta toolbox-ul 5G, în urma cărora au fost definite 9 categorii de riscuri și au fost propuse 29 de metode de atenuare a acestora. Potrivit companiei, toolbox-ul 5G reprezintă un mod de abordare foarte profesionist, care diminuează relevanța conținutului memorandumului de înțelegere referitor la tehnologia 5G propus de Statele Unite.
”Memorandumul confirmă incapacitatea Statelor Unite de a-și gestiona securitatea rețelelor de telecomunicații pe baza unor criterii tehnice obiective”, critică Huawei poziția SUA pe această temă.
În încheierea mesajului, Huawei apreciază poziția obiectivă a UE și își arată disponibilitatea de a contribui cu capacitatea sa profesională la crearea unei societăți digitale mai bune, împreună cu clienții și partenerii români.