Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Iulian Capsali, afirmații bombă: legătura dintre Beuran și privatizarea Sănătății

Cunoscutul publicist a explicat că, prin profesorul Beuran, se dorește închiderea gurii tuturor celor care vor să se opună privatizării Sănătății și că aceasta este miza.
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Iulian Capsali spune că profesorul Mircea Beuran este o victimă a acestui sistem.

Beuran lua mită de la pacienți? Celebru economist face lumină, dezvăluiri șoc

Practic, prin intermediul cazului Beuran, sunt reduși la tăcere toți cei care nu doresc privatizarea sistemului public de Sănătate din România.

”Miza e de sute de milioane de euro, iar, pentru ăștia, pentru banii ăștia, sunt în stare să calce în picioare pe oricine. Nu au nici un fel de scrupul. Este o rușine că profesorul Beuran este luat cu cătușele, de parcă am fi în zorii stalinismului sau suntem în perioada Coldea-Kovesi, când se făcea campanie electorală cu astfel de personalități”, a explicat, pentru Sputnik, Iulian Capsali.

Privatizarea sănătății cu bani publici nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume și nu trebuie acceptat sub nici o formă, a mai punctat sursa intervievată.

De altfel, privatizarea sănătății în 2020 nu este un lucru nou. Și aceasta pentru că și în 2012 s-a mai dorit realizarea acestui obiectiv. Victimă a căzut atunci profesorul Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului Medicilor Iași.

”Ei încearcă, pas cu pas, să pună mâna pe aceste sute de milioane de euro care ar sta foarte bine în buzunarul lor, însă pentru populație ar fi un dezastru, pentru că n-ar mai putea să aibă nimeni acces la sistemul de sănătate”, a punctat Capsali. 

Acesta a explicat că îi e greu să creadă că se vor privatiza școlile generale și liceele, însă ”te poți aștepta la orice”. Miza este însă, la Sănătate, pentru că aici este un buget pe care se poate pune mâna mult mai ușor.