Criză de bărbați: De ce Moldova are mai multe femei decât reprezentanți ai sexului tare

În țara noastră, sunt mai multe femei decât bărbați, arată datele Biroului Național de Statistică. Acest lucru nu înseamnă că se nasc tot mai puțini reprezentanți ai sexului puternic, ci că femeile trăiesc mai mult decât bărbații.
Sputnik

Editorial de Anna Iurii

În Republica Moldova predomină populația feminină: la 100 de reprezentate ale sexului frumos revin 93 de bărbați.

Ce spun rusoaicele despre bărbații români: temperament, sex, cultură

Raportul diferă semnificativ în funcție de anumite categorii. Bărbații predomină în grupele de vârstă 0-14 ani și 15-34 ani, raportul fiind de 106 bărbați la 100 femei și respectiv 104 bărbați la 100 femei. Diferențele sunt mai accentuate în cazul populației de 35-65, la 100 femei revenind 90 bărbați, iar în cazul celor care au depășit vârsta de 65 de ani, raportul este de respectiv 62 de bărbați la 100 de femei.

Speranța de viață a femeilor și bărbaților din Moldova

Statisticile arată că avem mai multe femei nu pentru că se nasc mai multe fetițe decât băieți, ci pentru că speranța de viață a reprezentantelor sexului frumos este mai mare decât a bărbaților.

În 2018, de exemplu, s-au născut mai mulți băieți - 17.901, în timp ce numărul fetiților născute a fost de 16.837.

Femeile din Moldova trăiesc cu 8 ani mai mult decât bărbații, speranța lor de viață fiind de 77 de ani, în timp ce reprezentanții sexului puternic trăiesc, în medie, 69,4 ani. Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor, în special, în rândul celor apți de muncă.

Bărbaţii din mediul urban trăiesc cu 4,4 ani mai mult, comparativ cu cei din mediul rural, iar în cazul femeilor acest decalaj este de 3,8 ani.

Femeile se căsătoresc mai devreme decât bărbaţii

Datele statistice mai arată că vârsta medie a femeii la prima căsătorie este de 25,7 ani, iar la bărbaţi de 28,5 ani. Cei mai mulţi bărbaţi care s-au căsătorit în 2017 aparţin grupei de vârstă 25-29 ani (39,0%), iar în cazul femeilor predomină căsătoriile la vârsta de 20-24 ani (38,1%). Căsătoriile la vârsta de până la 20 ani sunt mai frecvente în mediul rural: 9,6% din numărul căsătoriilor înregistrate la sate au fost încheiate de femei în vârstă sub 20 ani, faţă de 3,8%, în mediul urban.

Rata de ocupare a femeilor și bărbaților

Ponderea femeilor în populaţia ocupată este, practic, egală cu cea a bărbaţilor şi se menţine pe parcursul ultimilor ani la acelaşi nivel (50,5% bărbaţi şi 49,5% femei).

Femeile ocupate au un nivel de studii mai înalt de instruire decât al bărbaţilor: 27,4% dintre ele au urmat studii superioare, iar 16,8% - studii medii de specialitate, în timp ce în rândul bărbaților acești indicatori constituie 22% şi, respectiv, 9,7%. Diferența este și mai mare în cazul persoanelor ocupate cu studii medii de specialitate (63% sunt femei, iar 37% sunt bărbați).