Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin cere înăsprirea condițiilor pentru candidații la funcția de președinte

Vladimir Putin a propus înăsprirea condițiilor pentru candidații la funcția de președinte al Rusiei.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus înăsprirea condițiilor pentru cei care își înaintează candidatura la funcția de președinte: ei trebuie să locuiască în Rusia cel puțin 25 de ani și să nu dețină niciodată cetățenia altui stat.

Putin: cinci state cu arme nucleare trebuie să oprească amenințarea ”războiului global”

“Trebuie să existe condiții mai aspre pentru persoanele care pretind la funcția de președinte al Federației Ruse. Propun să fie introduse condiții precum să locuiască permanent pe teritoriul Rusiei cel puțin 25 de ani, precum și lipsa cetățeniei altui stat sau permis de ședere în altă țară, nu doar în momentul participării la alegeri, dar și oricând”, a spus Putin în mesajul adresat Adunării Federale.

“Rostul, misiunea serviciului în folosul statului constă anume în servire. Persoana care alege această cale trebuie, înainte de toate, să decidă că își leagă viața de Rusia, de poporul nostru, nicidecum altfel, fără nuanțe și concesii”, a adăugat președintele.

În prezent, potrivit legislației, președintele Rusiei poate fi ales orice cetățean cu vârsta de cel puțin 35 de ani, care locuiește permanent în Rusia de cel puțin 10 ani. Nu poate candida pentru această funcție o persoană care deține cetățenia altui stat, are permis de ședere în altă țară sau alt document care oferă dreptul de ședere a cetățeanului rus pe teritoriul altui stat.