BRUXELLES, 15 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Avertisment alarmant al negociatorului șef al UE pentru Brexit, care a atras atenția asupra consecințelor Brexit:
"Nimeni de ambele părţi nu trebuie să subestimeze consecinţele directe ale suprimării libertăţii de circulaţie, care se află în centrul Brexitului", a declarat Barnier în timpul unei dezbateri pe acest subiect în Parlamentul European, la Strasbourg.
Brexitul va avea "consecinţe concrete" la finalul perioadei de tranziţie "în plan economic, al calificărilor profesionale, capacităţilor de instalare, în materie de securitate", a mai arătat el.
În timpul unei perioade de tranziţie, care va dura până la sfârşitul lui 2020, Londra și Bruxelles-ul vor negocia în special asupra comerţului, dar şi a securităţii, energiei, pescuitului şi transporturilor, dar Barnier spune că libertatea circulației va fi prima afectată.
Și preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat că acordul de retragere va permite unui număr de circa 3,5 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Regatul Unit şi unui milion de britanici instalaţi în una dintre cele 27 de ţări ale UE să aibă "siguranţă".
Însă această liberă circulaţie a persoanelor, care permitea până acum cetăţenilor din UE să se instaleze şi să lucreze în Regatul Unit, iar britanicilor să trăiască în ţări ale UE, nu va mai exista pentru cei care intenţionează să o facă, a spus ea.
"La finalul perioadei de tranziţie, Regatul Unit va fi o ţară terţă şi Brexitul va duce la schimbări pentru cei care au intenţia să-şi facă viaţa de o parte sau de alta a Canalului Mânecii", a subliniat Ursula von der Leyen.
La viitoarele negocieri, "vom face din drepturile cetăţenilor principala noastră prioritate", a dat ea asigurări, arătând însă că unii cetăţeni europeni instalaţi în Regatul Unit se vor confrunta cu probleme în demersurile lor pentru a putea rămâne în această ţară.
Barnier a declarat că actuala Comisie Europeană "va fi extrem de vigilentă" la aceste obstacole şi a abordat deja problema cu Londra. Cei doi responsabili europeni au îndemnat la punerea în funcţiune a unui organism "independent" pentru supervizarea acestor probleme.
De altfel, Alex Phillips, europarlamentară din Brexit Party, a cerut că cetăţenii ţărilor din UE să aibă aceleaşi drepturi ca non-europenii la instalarea în Regatul Unit, "fără favoritism".