Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Angajații din Sănătate au luat foc: ”Alt guvern, aceleași obiceiuri!”

Reprezentanții Federației SANITAS susțin că guvernul nu a reglementat situația instituțiilor publice care în anul 2018 nu au acordat sporul pentru condiții de muncă din diferite motive.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. La începutul lunii decembrie 2019, Federația SANITAS a solicitat Ministerului Muncii, prin adresa nr. 854/3.12.2019, să reglementeze situația sporurilor. Situația, însă, nu s-a schimbat.

SANITAS acuză Guvernul: ”Au loc întâlniri semi-oficiale, cu rezultate îndoielnice”

În acest an, guvernul a dat Ordonanța de Urgență nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea unor acte normative.

Pentru personalul din Sănătate și Asistență Socială, acesta prevede că, începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Reprezentanții Federației SANITAS spun că acest lucru înseamnă că toate sporurile din Sănătate și Asistență Socială rămân, de fapt, la nivelul lunii decembrie 2018.

Astfel, sporul de 15% pentru lucrul în ture se calculează în continuare la salariul din ianuarie 2018, sporul pentru asigurarea continuității – 100% pentru orele lucrate sâmbătă, duminică și sărbători legale – se calculează și în anul 2020 la salariul din ianuarie 2018, plata gărzilor suplimentare se face raportat la tariful orar din ianuarie 2018, informează federatiasanitas.ro.

Pentru salariații care nu au beneficiat de creșterea salarială la nivelul anului 2022 – farmaciști, psihologi, biologi, kinetoterapeuți, asistenți sociali, infirmieri, brancardieri – sporul pentru condiții de muncă se stabilește în continuare prin raportare la salariul din ianuarie 2018.

La începutul lunii decembrie 2019, Federația SANITAS a solicitat guvernului și ministerelor de resort eliminarea acestei inechități.

”Pentru angajații din sănătate se menține pierderea generată de înlocuirea tichetelor de masă cu indemnizația de hrană și supraimpozitarea acesteia din urmă!”, precizează sindicaliștii.

Sursa citată a adăugat că, în anul 2017, tichetele de masă aveau o valoare netă de 270 lei/lună - 20 de tichete X 15 lei = 300 lei, impozitat cu 10%. Începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizația de hrană, raportată la salariul minim pe economie - 2080 lei x 2 :12= 347 lei/lună, impozitată cu 41,5%, a avut o valoare neta de 203 lei/lună.

Prin înghețarea indemnizației de hrană la nivelul anului 2019, deși salariul minim pentru 2020 a crescut la 2230 lei, salariații din sănătate pierd 15 lei lunar, mai spun reprezentanții Federației SANITAS.

Începând de astăzi, 9 ianuarie 2020, sunt interzise detașările din sistemul privat în sistemul public, iar cele existente încetează de drept.