Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Zi de doliu în Kazahstan: În ce stare sunt supraviețuitorii tragediei aviatice

Majoritatea pasagerilor care au supraviețuit în urma tragediei aviatice din Alma-Ata se vor putea recupera fără să rămână cu sechele.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 dec - Sputnik. Cei aproximativ 50 de pasageri răniți în urma tragediei aviatice produse ieri în Alma-Ata rămân internați în spitale. Cei mai mulți dintre ei se vor putea recupera fără sechele, a anunțat șeful direcției locale de sănătate publică. Șapte pacienți sunt însă în stare gravă.

Au fost dezvăluite cauzele tragediei aviatice din Kazahstan

Amintim că avionul companiei aeriene Bek Air, care efectua cursa Alma-Ata - Nur-Sultan, a dispărut de pe radare ieri dimineață, imediat după decolare. Nava a pierdut din altitudine și a spart un gard de beton, izbindu-se de un bloc cu două etaje.

La bordul aeronavei prăbușite se aflau 93 de pasageri și cinci membri ai echipajului. În urma catastrofei au murit 15 persoane, iar câteva zeci au fost rănite.

Anchetatorii ruși iau în calcul mai multe ipoteze cu privire la cauza producerii tragediei, inclusiv defecțiunea navei, condițiile meteo nefavorabile și eroarea de pilotaj.

Autoritățile din Kazahstan zi de doliu național pentru 28 decembrie.

Reprezentanții operatorului aerian au venit cu o reacție pe Facebook, la 4 ore și jumătate de la producerea catastrofei. Compania le-a transmis condoleanțe familiilor celor decedați.