Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Reacția Moscovei la intenția SUA de a include Rusia în lista “sponsorilor terorismului”

Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a reacționat la intenția SUA de a include Rusia în lista statelor care sponsorizează terorismul.
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 dec – Sputnik. Moscova regretă că mulți din SUA intenționează să exploateze rusofobia în campaniile electorale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

Au luat-o razna: Senatul SUA vede în Rusia un „sponsor al terorismului”

În acest fel ea a comentat situația creată de proiectul de lege prin care se intenționează includerea Rusiei în lista sponsorilor terorismului, aprobat de comisia pentru afacerile internaționale ale Senatului american.

“Înțelegem foarte bine că subiectul Rusiei a devenit unul central nu doar în cadrul campaniei prezidențiale, dar și altor campanii de pe teritoriul SUA. Ne-am exprimat în repetate rânduri nu doar regretul, dar și dezacordul cu astfel de abordări. Acestea nu contribuie și nu servesc dezvoltării relațiilor bilaterale”, a subliniat diplomatul rus.

Oficialul rus s-a arătat surprins că un număr mare de politicieni americani nu sunt în stare să investeze altecva.

„Ei sunt interesați de alte probleme, nu sunt interesați de acele oportunități ratate și acele câștiguri ratate, din cauza demarării unor campanii masive antirusești și prin impunerea societății americane a unei agende rusofobe”, a conchis Zaharova.

Ce presupune proiectul de lege

Decizia cu privire la adoptarea formulării oficiale “Rusia – sponsorul terorismului” urmează să fie luată de Mike Pompeo, însă are la dispoziție trei luni.

În această perioadă Secretarul de Stat urmează să stabilească dacă în Donbas se află trupe paramilitare controlate de Rusia și dacă acestea pot fi incluse, alături de trupele paramilitare separatiste din Estul Ucrainei, în categoria “organizații teroriste străine”.

Deocamdată, în lista elaborate de Departamentul de Stat au fost incluse state precum Iran, Coreea de Nord, Siria și Sudan.