Monica Anisie s-a ținut de cuvânt, iar aseară a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook adresat educatorilor, învățătorilor și profesorilor.
”Vă informez că am semnat ordinul prin care vreau ca munca dumneavoastră să fie eficientă și centrată pe elev! O comisie alcătuită din persoane din toate mediile educaționale va ”tăia hârtiile” care vă îngreunează munca!”, a scris Monica Anisie.
Începutul semestrului al doilea este termenul limită pentru finalizarea consultării publice.
Demnitarul a precizat că este alături de cadrele didactice, că le respect pentru tot ceea ce fac.
De asemenea, a făcut publică adresa de e-mail de serviciu unde i-a rugat pe toți oamenii din sistemul de învățământ să îi transmită problemele care le îngreunează munca. Adresa este monica.anisie@edu.gov.ro .
Internauții au rugat-o pe Anisie ca, de acum înainte, ca urmare a acestei debirocratizări, să rămână doar comisiile ce se implică direct în educarea și instruirea elevilor, iar hârtiile pot exista în școală într-un singur exemplar, deoarece fiecare cadru didactic le ar în format electronic.
”Eficiența activității unei școli se observă în comportamentul și rezultatele elevilor în timpul școlarității și după ieșirea din școală, nu în dosarele comisiilor”, a scris un cadru didactic.