Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Rezultatul meciului Halep-Pliskova: 0-6, 6-2, 4-6

Simona Halep a fost învinsă fără drept de apel de Karolina Pliskova în cadrul Turneului Campioanelor
Sputnik

Așa sigur nu ai mai văzut-o pe Simona Halep: Iată cât de sexy s-a afișat - Foto
BUCUREȘTI, 1 nov - Sputnik, Marius Holdean. Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) și Karolina Pliskova (27 ani, nr. 2 WTA) s-au întâlnit la WTA Finals Shenzen, pentru a 11-a oară în carieră, dar Pliskova a învins-o categoric, pe Halep, în meciul ce decidea calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. După un umilitor 0-6, Halep a revenit în setul doi și s-a impus cu 6-2. Dar, în decisiv, fostul lider mondial a arătat că nu mai poate face față la un nivel înalt și a cedat cu 4-6, după ce a condus cu 2-0.

Primul set a fost câștigat fără probleme de jucătoarea din Cehia. Karolina Pliskova a început calmă și sigură pe ea meciul decisiv cu Simona Halep. În doar 13 minute a dus scorul la 4-0 la game-uri. Jucătoarea din Cehia a continuat să se impună în fața Simonei Halep și a câștigat primul set la zero, 6-0, după doar 21 de minute de joc.

În actul secund, Simona a început cu un break, câștigând astfel primul game al partidei. Halep a câștigat și pe propriul serviciu, dar a fost egalată la game-uri de Pliskova, 2-2. Fostul lider mondial a câștigat însă următoarele patru game-uri la rând și s-a impus în setul doi, scor 6-2, după 37 de minute de joc, ducând meciul în decisiv.

Acolo, Halep a făcut rapede break și a condus cu 2-0, dar a urmat prăbușirea. Pliskova a luat 5 game-uri consecutive și tabela arăta 5-2. Halep și-a mai făcut un serviciu și încă un break, pentru 5-4, dar s-a făcut de râs pe propriul serviciu, iar Pliskova a închis setul și meciul cu 6-4.