BUCUREȘTI, 8 sept - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Deveselu, o verigă în rețeaua mondială a bazelor militare americane și a rețelelor de exploatare sexuală a femeilor, traficului de alcool și de droguri afiliate acestora” – acest titlu acuzator aparține unui cunoscut om de cultură, jurnalist și fost senator al României – Paul Ghițiu. Culmea, un om ”de dreapta”!
Paul Ghițiu face o analiză fulminantă – iar termenul este potrivit, pentru că asocierile, bazate pe date concrete și pe extrapolări poate ”incendia” opinia publică. Analiza este amplă, noi vom prezenta doar pasaje elocvente – restul îl puteți citi pe blogul său personal.
”În timpul şi după cel de-al doilea război mondial, SUA au împânzit lumea cu bazele lor militare manifestându-şi în acest mod pretenţiile de putere imperială mondială”, scrie Ghițiu, indicând și scopul acestei operațiuni globale: ”controlul economiei mondiale şi a pieţelor financiare şi preluarea resurselor naturale (resurse primare şi ne-regenerabile)”.
Și, subliniază Ghițiu, după cum vedem şi în acest moment, ”controlul american prin combinarea pârghiilor sistemului militar cu ale celui financiar, impune tuturor statelor unele dintre politicile sale – vezi sancţiunile pentru diverse motive fără acoperire”, inclusiv asupra Chinei şi Rusiei.
Mari puteri, China și Rusia ”nu au încă definitivate mecanismele financiare şi monetare independente de cele impuse de mafia financiar-bancară globalistă lumii prin braţul său înarmat, SUA”, subliniază fostul senator.
”Dezastrele induse de bazele militare americane”
Și iată câteva secvențe ale combinării militare și economico-financiare, în viziunea autorului:
- sancţiuni şi acţiuni de intimidare militară asupra Iranului;
- aşa-zisul război comercial cu China şi prezenţa militară în Marea Chinei de Sud;
- combinarea sancţiunilor/războiului comercial cu Rusia şi China şi cele circa 500 de baze militare americane, care le încercuiesc pe cele două;
- sprijinirea insurgenţilor islamişti în foste republici sovietice şi a islamiştilor uiguri din China;
- acţiunile de destabilizare internă prin finanţarea şi instrumentalizarea revoltei stradale şi apoi prin ameninţarea cu alte sancţiuni.
Apoi, tot în același regim de analiză schematică, Paul Ghițiu evidențiază ”Direcţiile principale pe care se manifestă distorsiunile şi dezastrele induse de bazele militare americane în statele gazdă şi la nivel mondial”. Acestea sunt:
1. ”Poluarea morală în societate şi în politică rezultat al statutului de colonie a statelor care le găzduiesc”, unde exemplu cel mai bun în acest sens în constituie statele central şi sud-americane, Orientului Mijlociu, mai nou, Africa.
Aici Ghițiu subliniază manifestările induse și susținute de SUA: ”corupţie generalizată, lovituri de stat sângeroase împotriva voinţei populare exprimate în aleşi care încearcă eliberarea de sub bocancul american, regimuri oligarhice, dictatură, teroare, represiune, criminalitate, dezvoltarea endemică a reţelelor de traficanţi, suprimarea fizică a opozanţilor, războaie în interiorul sau în vecinătatea acestor state”.
2. ”Poluarea morală din cauza imensei pieţe de prostituţie, alcool şi droguri susţinută de reţelele de trafic afiliate acestor baze şi protejate de acestea”.
3. ”Poluarea gravă a mediului, terenurile acestor baze şi împrejurimile lor fiind puternic contaminate de materialele depozitate acolo (combustibili, explozivi, muniţie activă, deşeurile muniţiei folosite, diverse substanţe chimice, materiale radioactive etc.)”.
4. ”Poluarea economiei, transformată într-o tehnologie de spoliere, exploatare sălbatică, servire a intereselor companiilor americane şi ale aliaţilor, având ca rezultate sărăcie, malnutriţie, boli grave, şomaj ridicat, deplasări de populaţii, înapoiere”.
”Baze militare americane înseamnă statut de colonie” – un exemplu tragic
După această expunere, Paul Ghițiu afirmă clar: ”Baze militare americane pe teritoriul unui stat înseamnă statut de colonie”.
”În lume sunt, după diverse evaluări, între 750 şi 1000 de baze americane şi instalaţii militare de diverse dimensiuni, oficiale, sau secrete, în între 70 şi 180 de state, însumând între 200.000 şi 250.000 de militari”.
Prin comparație, arată autorul, alte 11 state au împreună 70 de baze militare în afara teritoriului lor. ”Rusia, cu între 26 şi 40 de baze în 9 state, în principal în foste republici sovietice în Siria şi Vietnam, este urmată de UK, Franţa şi Turcia cu de la 4 la 10 baze fiecare: India, China, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Italia şi Olanda cu între 1 şi 3 baze”.
Așa cum precizam, în textul de pe blogul lui Paul Ghițiu veți găsi date concrete și link-uri către anchete și reportaje – majoritatea, surse americane.
Un asemenea exemplu prezentat de autor este cel al unei rețele de femei folosite în Mali și al asasinării unor militari americani și a unor femei din ”combinație”. Iată un pasaj din text:
”Trei dintre morţi erau membri de comando americani. Şoferul, un căpitan poreclit „Whiskey Dan” era liderul unei echipe secrete niciodată descrisă în media şi rar menţionată chiar şi în publicaţiile guvernamentale. Unul dintre pasageri era dintr-o unitate şi mai secretă, a cărei activitate este adesea integrată în Joint Special Operations Command (JSOC), care desfăşoară misiuni clandestine de omorâre şi capturare în afara SUA. Trei nu erau personal militar şi nici americani. Erau femei marocane descrise eventual ca chelneriţe sau „prostituate””.
Pe blog găsiți povestea respectivă. De ce este importantă? Pentru că relatarea ”adusă la lumină după multe lupte cu autorităţile duse de autorul articolului, Nick Turse, este exemplară pentru tema propusă”.
Și asta din mai multe puncte de vedere, după cum arată Paul Ghițiu:
- imposibilitatea evaluării precise a prezenţei americane în lume,
- amploarea prezenței, militarii americani executând misiuni chiar şi acolo unde, oficial, ei nu există;
- legătura dintre prezenţa americană consumul de băuturi, de droguri, prostituţie şi agresiuni sexuale; ascunderea acestei realităţi.
”Practic, prezenţa bazelor americane reprezintă semnul supunerii respectivului stat şi nu numai o piedică împotriva asanării morale a societăţii pe toate palierele ei, ci chiar cangrenizarea, metastazarea acesteia”, conchide Paul Ghițiu.
Concluzie: ”Nu se supun legilor locale, ci celor americane”
Un aspect de luat în seamă de către cei ce mai cred încă în ”parteneriat”, înțeles ca o asociere sub semnul egalității în drepturi și responsabilități – ce e posibil pentru americani, nu e și pentru ”parteneri”.
Membrii bazelor, ca şi tot restul personalului american dislocat în alte state, ”nu se supun legilor locale, ci celor americane”, scrie Ghițiu, exemplificând și cu ”cazurile de la noi, între care cel al lui Teo Peter”.
În schimb, reciproca nu e valabilă!
”FBI-ul pe faţă, CIA-ul pe ascuns, extrag cetăţenii altor state pentru a-i judeca în America”, scrie Paul Ghițiu, care punctează ”Orice cetăţean al lumii poate fi judecat de instanţele americane. Şi chiar orice stat. Ceea ce este departe de a fi o dovadă de prieten democrat şi întru democraţie, a SUA”.
Analiza va continua, ne anunță Paul Ghițiu – și noi vom urmări acest demers de un curaj incredibil – și cu totul neobișnuit pentru România.
***
Paul Ghițiu a fost senator al Partidului Alternativa României și PNȚCD, este coautor al ”Manifestului Dreptei”, document politic fundamental elaborat alături de Varujan Vosganian, Adrian Iorgulescu, Laurenţiu Ulici, Bogdan Teodorescu și Adrian Ciocănea în 1998. Este autor al mai multor cărți, jurnalist și militant pentru tradiția ortodoxă.