Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Trump bagă 5G în Polonia cu prețul unei vizite, repetând regia cu Iohannis la Casa Albă

Guvernul Poloniei urmează să semneze un acord de securitate şi cooperare cu Statele Unite referitor la tehnologiile 5G în cursul vizitei lui Trump. Cazul seamănă izbitor cu al României care a semnat un memorandum cu SUA privind tehnologiile 5G.
Sputnik

Iohannis a schimbat-o pe Merkel cu Trump: SUA, pe primul loc în preocupările președintelui
BRUXELLES, 29 august - Sputnik, Daniela Porovăț. Polonia ar putea semna cu SUA un acord privind tehnologiile 5G în cursul vizitei lui Donald Trump la Varșovia, programată pentru duminică. Stilul lui Trump de a-și presăra vizitele cu contracte avantajoase pentru SUA seamănă izbitor ce ceea ce a pățit Iohannis în timpul ultimei vizite la Casa Albă. Atunci, George Maior, ambasadorul României la Washington, a semnat în numele României un memorandum privind exact tehnologia 5 G. Singura diferență este că, pentru contractul cu Polonia, Trump s-a ostenit să vină în persoană la fața locului, în timp ce pe Iohannis l-a convocat la Casa Albă.

Într-o declarație comună semnată de Iohannis și Trump cu ocazia vizitei celui dintâi la Casa Albă, se arăta că România și SUA „caută să evite riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”.

”A  fost semnat un memorandum de înțelegere privind tehnlogia 5G, având în vedere siguranța rețelelor de comunicații wireless de generația a cincea pentru asigurarea prosperității, dar și a securității naționale”, le-a spus jurnaliștilor președintele României, ascunzând interesul american în materie sub fațada protecției României de ”pericolul chinez”

Mai mult, Iohannis a dat indicații cu privire la o licitație publică: ”În România se pregătește o procedură publică pentru asta și cred că toată lumea s-ar bucura dacă am avea mai multe oferte inclusiv din partea americană. Aici este vorba despre companii private care vor veni și sperăm să se întâmple acest lucru. Memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci clarifică unele criterii de transparență, de compatibilitate cu statul de drept și așa mai departe”, a spus Iohannis, într-un briefing cu jurnaliștii români.

Dar, după o asemenea vizită la Casa Albă, de ce nu ar prelua tocmai firmele americane problema în mână, mai ales că e vorba de miliarde de dolari?

Informația de la Varșovia seamănă cu discursul livrat României ca două picături de apă:

"Acordul urmează să fie semnat, va fi o declaraţie generală referitoare la necesităţile în materie de securitate şi cooperare viitoare", a declarat un oficial guvernamental polonez, sub protecţia anonimatului, referindu-se la efectele vizitei lui Trump în Polonia. Care nu vrea să plece cu mâna goală, dacă tot a făcut atâta drum.

Așadar, se poate presupune că americanii vor pune mâna pe implementarea tehnologiei 5 G în România și Polonia și, în acest scop, s-au asigurat că chinezii sunt un ”pericol” care trebuie îndepărtat, aceștia fiind o concurență superioară americanilor atât ca preț, cât și ca tehnologie.

Că, pe lângă 5G, americanii vor vinde în România și Polonia și arme, vor mai aduce trupe și alte asemenea ”cadouri” plătite tot de români și de polonezi, acest lucru face parte din ”beneficiile” parteneriatului strategic.