MOSCOVA, 26 aug – Sputnik, Ivan Danilov. În timp ce în câmpul informațional rusesc se discută aprins despre motivele și urmările atacului brusc al lui Emmanuel Macron în adresa Căii Maritime de Nord rusești, în câmpul informațional mondial comportamentul președintelui Franței este dezbătut și condamnat într-un context mult mai larg. Anume de aici ar putea reieși de ce liderul francez a decis să se opună proiectului logistic rusesc.
Dacă este să spunem lucrurilor pe nume, chiar și colegii lui Macron din G7 au fost extrem de iritați de comportamentul lui, de dorința lui agresivă și spontană de a submina programul summitului G7 de dragul demonstrării propriilor ambiții geopolitice (care nici măcar nu sunt coordonate cu Merkel).
Lista celor care au fost vizați de președintele Macron impresionează prin proporții și diversitate: pe lângă critica Căii Maritime de Nord (și a Rusiei), Macron l-a atacat pe președintele Braziliei (pe care, printre altele, l-a numit “un mincinos”) și a trecut la o confruntare cu președintele SUA, Donald Trump, în legătură cu anularea sancțiunilor asupra exportului de petrol iranian.
Jurnaliștii agenției de știri Bloomberg, care au o atitudine critică față de Trump și îl simpatizează pe Macron, au fost extrem de dezamăgiți: “Macron subminează agenda summitului G7 într-un acces de furie climatică (…). În decurs de 24 de ore președintele Franței a înregistrat marea performanță în jignirea partenerilor lui cei mai apropiați și în complicarea pregătirilor pentru summitul G7. (A făcut-o până n.r.) la aterizarea celorlalți colegi-lideri. Toate acestea s-au întâmplat în perioada în care Macron urma să consolideze alianța europeană pentru o confruntare cu Donald Trump”.
“Toată umanitatea progresistă” (adică, angajații redacțiilor presei progresiste, de la New York, până la Varșovia, care urmează linia indicată de partid: ura față de Trump și Putin, regretul pentru Brexit și pierderea Crimeei) au investit speranțe în Macron în sensul formării unei coaliții solide anti-Trump, cel puțin, la nivel european, care urma să arate că Occidentul unit mai este viu și este gata să-l execute demonstrativ pe antiglobalistul Trump. În realitate totul a mers contrar scenariului pentru că președintele Franței a deraiat de pe drumul raționalității politice chiar până la deschiderea summitului.
Macron a profitat de întrevederea cu reprezentanții marilor cercuri de afaceri (anterior summitului G7) pentru a supune criticii capitalismul contemporan, pentru a se plânge că actualul sistem economic a putrezit și are nevoie de reforme necesare consolidării democrației. În pofida faptului că agenda „anticapitalistă” devine un subiect la modă în Europa și în anumite segmente ale elitei politice americane, capitanilor business-ului nu s-au arătat entuziasmați de lecțiile despre echitate socială, predate de un fost bancher cu “un grad scăzut de responsabilitate civică”. Mai mult decât atât: lumea franceză de afaceri și cea europeană, în special, se aștepta din partea autorităților de la Paris la o susținere clară în războaiele economice cu SUA și la o susținere în lupta pentru menținerea procesului globalizării, convenabilă companiilor europene.
În loc să lupte pentru globalizare și deschiderea noilor piețe pentru capitaliștii europeni, Emmanuel Macron a decis să torpileze cea mai mare realizare a globalizatorilor europeni din ultimele decenii – acordul de comerț liber cu blocul sud-american Mercosur, pentru care diplomația și lobby-ul european au muncit peste 20 de ani. Pretextul pentru o astfel de decizie radicală a devenit conflictul online între Macron și președintele Braziliei, Jair Bolsonaro. Odată ce liderul francez încearcă să se poziționeze în calitate de campion global în promovarea combaterii schimbării climatice, nu cere doar renunțarea la utilizarea Căii Maritime de Nord, dar și cere ca Brazilia să combată incendiile în pădurile Amazon și să înceteze defrișările pentru extinderea agriculturii intensive.
După ce politicienii brazilieni au cerut președintelui francez să renunțe la manierele colonialiste de a cere ceva altor state, și să nu discute despre Brazilia la summit, Macron și-a ieșit din țâțâni. Liderul francez l-a numit „minciunos” pe președintele brazilian și a dat de înțeles că acordul de comerț liber cu Marcosur (care este convenabil UE și companiilor europene) nu va fi semnat atât timp cât Brazilia nu va capitula în fața revendicărilor lui. Apropo, acest comportament al oficialităților de la Paris indică o schemă la care s-ar putea aștepta Calea Maritimă de Nord – în orice clipă Moscovei i-ar putea cere să renunțe la acest proiect care ar jigni idealurile ecologiste ale liderului francez, căruia îi este dureros să vadă cum Rusia face bani din schimbărilor climatice.
Înfuriați, liderii europeni s-au pus la coadă pentru a-și exprima nemulțumirile față de acest voluntarism ecologist, iar dacă e s-o spunem pe șleau – un “huliganism diplomatic” al președintelui francez. Așa cum subliniază Bloomberg, autorul „primei critici publice dure” a devenit Angela Merkel. Ea poate fi înțeleasă: în loc să-l preseze pe Trump și să devină un factor al unificării europene, Macron a decis să detoneze proiectul globalist al Uniunii Europene (valoarea căruia se ridică la 90 de miliarde de dolari pe an), prin care se încearcă a se demonstra că sistemul economic mondial poate funcționa foarte bine și fără Trump, cu toate inițiativele lui protecționiste. Desigur, Macron a încercat să dreagă busuiocul în timpul unei întrevederi personale cu Trump, care a provocat nemulțumirea delegației americane, însă tabloul per ansamblu a fost unul comic. În locul formatului “Întreaga lume civilizată, condusă de un antipopulist de succes Macron îl condamnă pe Trump”, summitul a decurs în formatul “Macron îl imită pe Napoleon și luptă cu toții în același timp: cu Brazilia, SUA, Rusia, Marea Britanie și chiar cu propriile companii și partenerii din Uniunea Europeană”.
Urmărind această catastrofă diplomatică impresionantă, nu putem face abstracție de ideea că în codul cultural al elitei politice franceze există un set de clișee bizare, care se repetă de fiecare dată până la un final tragic: un lider scund cu ambiții mari declanșează un război pe mai multe fronturi, se învrăjbește cu toată Europa, iar apoi își scufundă propriile perspective geopolitice în apele reci la o mare distanță de frontierele franceze. Curenții reci ai Căii Maritime de Nord, desigur, e un loc mai prestigios decât râul Berezina (unde au fost înfrânte oștile lui Napoleon în timpul retragerii din Rusia în noiembrie 1812) și se potrivește de minune unei scufundări cu surle și trâmbițe a ambițiilor geopolitice ale actualului lider francez. Totuși, am vrea să avem măcar o mică speranță că istoria nu se va repeta neapărat atât de ironic.