Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Nimeni nu se aștepta la asta: ce face zilnic ministrul Agriculturii, Petre Daea

Demnitarul a povestit cum reușește să facă față programului solicitant, mai ales că a renunțat la cafea.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministrul Agriculturii a spus că ultima cafea băută a fost în biroul lui Valeriu Tabără, în anul 1996.

Optimismul lui Daea despre liceele agricole, fără acoperire – situația e la pământ

Demnitarul a punctat că nu îi prinde bine concediul și că, de doi ani și șapte luni nu a avut decât o jumătate de duminică liberă.

”Am îndrăznit săptămâna trecută și am făcut acest pas, de marți până vineri și organismul nu s-a conformat. Am avut probleme de sănătate, le-am rezolvat și mi-am dat seama că odihna nu e pentru mine”, a declarat Daea potrivit dcnews.ro

Ministrul Agriculturii a povestit care este programul său zilnic și a precizat că se trezește la ora 5, iar până la ora 5.30 își pregătește mâncarea și hainele. La 5.30 pleacă de acasă, iar la ora 6.00 este deja la minister.

”De la orele 6 până la orele 8 îmi citesc corespondenţa, la 8:00 toţi cei din conducerea ministerului se întâlnesc cu mine în şedinţa de lucru a zilei", a spus Petre Daea.

Care este, însă, secretul cu ajutorul căruia reușește demnitarul să facă față unui asemenea program, deloc confortabil?

Daea spune că nu are o rețetă și că pleacă de acasă cu gamela, mănâncă la birou și niciodată în altă parte. Cafea nu bea, iar în toată viața sa a băut 31 de cafele.

În schimb, bea ceai.

”Beau ceai de mușețel, de sunătoare, beau orice fel de ceai”, a explicat Daea.