Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Românii din UK, veste bună: proprietar de casă la prețul unei chirii sau chiar mai puţin

Românii care locuiesc în Marea Britanie se pot gândi la varianta de a achiziţiona o locuinţă în loc de a sta cu chirie, variantă care poate fi mult mai avantajoasă. În unele zone chiriile depășesc rata unui credit ipotecar.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 iul – Sputnik, Doina Crainic. În iunie 2019, interesul celor care doresc să cumpere o locuinţă în Marea Britanie a crescut pentru prima dată din noiembrie 2016, iar vânzările au înregistrat o creștere, potrivit unui studiu publicat în 11 iulie de Royal Institute of Chartered Surveyors (RICS), citat de gazetaderomania.co.uk

Bazându-se pe date publicate de gov.uk și ONS, site-ul de închirieri Howsy a analizat salariul mediu câștigat de locuitorii din diferitele suburbii ale Londrei, apoi l-a comparat cu preţul mediu al unei chirii în zona respectivă, potrivit Metro.

Astfel, de exemplu, în Bromley, salariul mediu este de 2.729 și chiria medie de 1.250, astfel că 46% din banii câștigați sunt cheltuiți pe chirie. În Barking și Dagenham, salariul mediu este de 1.834 de lire sterline, însă chiria medie este de 1.193, ceea ce înseamnă că 65% din câștigul lunar merge către chirie. În Hackney, salariul mediu este de 2.225 de lire sterline, iar chiria medie, de 1.856, astfel că 83% din banii câștigați vor fi cheltuiți pe chirie.

Românii din UK, veste bună: scădere uriaşă a preţurilor la locuinţe – Help to Buy

Dacă vă gândiți să închiriați o casă cu două camere în Bromley, veți avea de plătit pe lună în jur de 1.400 de lire sterline, însă, în cazul în care doriți să o cumpărați, cu ajutorul unui credit ipotecar, veți plăti o rată de 1.058 de lire pe lună. Prin urmare, în cazul unei case cu două camere în Bromley, creditul accesat este de 292.500 de lire sterline, perioada creditului: 30 de ani, rata dobânzii: 1.84, rata pe lună: 1.058 de lire; chiria pe lună: 1.400 de lire.

Potrivit lui Remis PLEINYS, Mortgage Adviser la BEARD&COLES Financial Practice, dacă vreţi să achiziţionaţi o locuinţă, trebuie să achitaţi un avans de 5 sau 10% din valoarea casei. De exemplu, dacă valoarea casei este de £150,000, aveți nevoie de £7,500 avans. Dacă aveţi 10% avans, rata va fi de exemplu 1.84%, iar la 15% avans, rata va fi de 1.62%. Dacă banca vă aprobă un împrumut de £144,000, plus 10% avans, vor fi £160,000 cu o dobândă de 2.21%, iar rata lunară va fi de £630.

Programul Help to Buy

Persoanele care vor să îşi cumpere pentru prima dată o casă în Marea Britanie se pot înscrie în programul Help to Buy ISA, care oferă un ajutor substanţial pentru cumpărarea primei locuinţe.

Românii din UK, veste bună: proprietar de casă la prețul unei chirii sau chiar mai puţin

În cazul economisirii banilor pentru prima locuinţă într-un cont bancar prin programul Help to Buy ISA (H2B ISA), guvernul britanic va contribui cu încă 25%, până la un maximum de 3.000 de lire sterline. Însă pentru a vă încadra în acest program, preţul locuințelor nu trebuie să fie mai mare de 250.000 de lire, respectiv de 450.000 £ în Londra.

Pentru înscrierea în acest program, termenul limită este 30 noiembrie 2019. Dacă depăşiţi acest termen, vă mai puteţi înscrie doar în programul Help to Buy Lifetime ISA (LISA). Pentru a deschide un cont LISA, trebuie să aveți între 18 şi 39 de ani, aşadar, dacă vă apropiați de 40 de ani, puteţi depune 1 £ pentru a deschide unul, în cazul în care doriţi să beneficiaţi de facilitatea respectivă mai târziu. Persoanele de peste 40 de ani îşi pot face un cont H2B ISA cât timp mai este valabilă această ofertă.