Dezbateri nedemocratice al căror principal artizan era chiar șeful său politic Emmanuel Macron, cel care a negat sistemul Spitzenkandidat pentru a-și impune și el oamenii în funcții importante la nivel european. Tocmai de aceea, în momentul în care Cioloș a atacat cu o nevinovăție debordantă și prost plasată manevrele din spatele ușilor închise pentru care principalii responsabili erau chiar grupul al cărui lider este, precum și liderul de facto al acestuia, Macron, europarlamentarii au izbucnit în râsete.
Astăzi, scenariul s-a repetat oarecum identic, doar că europarlamentarii nu au mai râs, ci s-au amuzat jurnaliștii care au observat ruptura de realitate a discursului lui Cioloș.
Astfel, Politico preia un citat din discursul lui Cioloș, cel în care spune că ”Parlamentul European nu a fost niciodată atât de important și atât de conștient de responsabilitatea care i-a fost pusă pe umeri”.
”Este o deschidere interesantă a discursului său, de vreme ce majoritatea observatorilor a văzut cum Consiliul European a domnit peste Parlament și chiar i-a spus Parlamentului ce partid ar trebuie să dețină președinția Parlamentului însuși” îl ironizează jurnalistul pe Cioloș și pozițiile sale contrare realității politice din Europa.
De altfel, tot discursul lui Cioloș a fost împănat de un optimism exagerat și nerealist:
”Căutam o majoritate care să permită Europei să avanseze. Mă bucur că vă asumați ideea unei conferințe pentru viitorul Europei. Europenii trebuie să știe că negocierea purtată cu dumneavoastră a avut la bază o platformă comună. Grupul nostru e gata să vă susțină dacă vă asumați reînnoirea Europei. Cu cât angajamentele sunt împărtășite de o majoritate proeuropeană putem construi o Europă care să redea încredere și speranță”, a spus Cioloș, printre altele, arătând susținerea pe care grupul al cărui lider este i-l va acorda Ursulei von der Leyen.
Acest sprijin nu vine însă în baza promisiunilor făcute de von der Leyen pentru viitorul Europei, ci a negocierilor purtate de Macron cu Merkel în spatele ușilor închise prin care acesta a câștigat pe zona de influență franceză două posturi importante la nivel european, cel de președinte al Băncii Central Europene și cel de președinte al Consiliului European.