BRUXELLES, 11 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Se anunță un vot dificil săptămâna viitoare în Parlamentul European, candidatul pentru postul de președinte al Comisiei Europene fiind respins de Grupul Verzilor (Greens/EFA) și de stânga radicală (Grupul GUE/NGL).
De asemenea, mai ales după ce au fost respinși de la pozițiile de președinți ai comisiilor, posturi care le reveneau în logica algoritmului parlamentar, atât grupul Identitate și Democrație al lui Salvini, cât și grupul ECR (conservatorii), se pregătesc să voteze împotrivă pentru a demonstra UE că trebuie să se țină cont și de vocea lor.
Verzii au anunțat clar, în urma audierii candidatului Ursula von der Leyen, că ”Vom vota împotriva nominalizatului pentru președinția Comisiei”. ”Nu am auzit nicio propunere concretă nici pe subiectul domniei legii, nici pe tema climatului. Am fost aleși pentru un mandat dedicat schimbării și nu vedem cum schimbarea va fi posibilă cu acest candidat”, și-a justificat grupul opțiunea.
Și Stânga Radicală a dat un mesaj asemănător după audierea lui von der Leyen: ”După ce am ascultat-o pe von der Leyen în această dimineață, grupul nostru a decis că nu îi va susține candidatura. Răspunsurile ei au fost insuficiente pentru a mulțumi aspirațiile de bază ale cetățenilor din Uniunea Europeană”.
Von der Leyen are nevoie de 376 de voturi în Parlamentul European pentru a ajunge președintele Comisiei Europene și, teoretic, le poate avea dacă cele trei grupuri principale, popularii, socialiștii și Înnoiește Europa al lui Macron i le acordă. Problema este că, pe lângă grupurile mai mici care au anunțat refuzul de a o susține, candidatura ei nu este văzută cu ochi buni nici măcar de europarlamentarii germani din grupul PPE, ca să nu mai vorbim de socialiști.
O ”dezertare” a acestora ar putea produce un blocaj la nivelul Uniunii, trimițându-i pe liderii de stat și de guvern înapoi în Consiliul European pentru o nouă serie de negocieri, după ce nici cele anterioare nu au fost foarte ușor de gestionat.