BUCUREŞTI, 25 iun – Sputnik, Doina Crainic. Oncologii de la Societatea Americana pentru combaterea Cancerului (ASCO) au identificat mai multe obiceiuri considerate inofensive, dar care pot creşte semnificativ riscul dezvoltării cancerului, potrivit site-ului oficial al organizaţiei, citat de Sputnik France.
De exemplu, riscul de a dezvolta cancer de esofag şi mucoasă orală creşte dacă obişnuim să consumăm mâncare sau băutură prea fierbinte, avertizează ASCO. Astfel, medicii ne recomandă să nu consumăm băuturi și mâncare a căror temperatură depășește 60° C.
De asemenea, consumul excesiv de cafea crește acest risc. Prin prăjirea boabelor de cafea se formează substanţe carcinogene care se pot acumula în organismul uman. Oncologii, care au analizat datele de la 1,2 milioane de persoane, au ajuns la concluzia că două cești de cafea consumate pe zi a crescut cu 41% riscul de cancer pulmonar, chiar și în cazul nefumătorilor.
Studiul mai arată că un alt obicei dăunător este consumul de carne roșie în fiecare zi. Potrivit cercetării, acest obicei crește cu 43% riscul de deces prematur, în special din cauza bolilor oncologice.
Totodată, lipsa somnului și obiceiul de a merge târziu la culcare sunt nocive pentru sănătate. Potrivit medicilor, aceasta conduce la producerea insuficientă de hormoni de melatonină în organism, ceea ce crește, de exemplu, riscul de a dezvolta cancer de sân.