BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Rusia ar putea reveni la respectarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) dacă Washingtonul va face un pas similar, a declarat viceministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Ryabkov.
"Am putea reveni la respectarea tratatului dacă SUA vor fi dispuse să facă un pas similar. Totuși, suntem convinși că acest lucru nu se va întâmpla și pe 2 august, odată cu scurgerea termenului de șase luni, prevăzut de acord, după notificarea părții americane despre demararea procedurii de denunțare, tratatul își va înceta existența", a declarat Ryabkov în Duma de Stat.
La începutul acestui an, SUA au anunțat ieșirea unilaterală din INF, acuzând Rusia de încălcarea îndelungată a tratatului. Pe 2 februarie, Rusia a declarat că țara va răspunde simetric la decizia Statelor Unite de a părăsi INF și va suspenda respectarea documentului. Șeful statului rus a menționat că Rusia nu trebuie să se aventureze într-o cursă a înarmărilor. În același timp, Putin a adăugat că toate propunerile părții ruse legate de dezarmare “rămân pe masă, iar ușile sunt deschise în continuare”, însă a cerut să nu fie initiate niciun fel de negocieri în această problemă.