Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Specialiştii avertizează: Evitați aceste băuturi consumate zilnic –pericol pentru sănătate

Specialiștii ruși au întocmit o listă cu cinci băuturi care pot provoca probleme de sănătate, iar nutriționiștii și medicii recomandă evitarea consumului acestora.
Sputnik

BUCUREŞTI, 11 iun – Sputnik, Doina Crainic. Pornind de la datele furnizate de agenția pentru controlul calității produselor Roskachestvo, specialiştii ruşi au întocmit o listă cu băuturi care ar trebui evitate, întrucât consumul acestora poate cauza probleme de sănătate, scrie Sputnik France. Lista începe cu pliculeţele de ceai, în care specialiștii susțin că au găsit bacterii intestinale, precum și urme de mucegai.

De asemenea, băuturile răcoritoare îndulcite sunt considerate nesănătoase deoarece conțin cantități mari de carbohidrați complecşi, care pot duce la obezitate. Din acest motiv, aceste băuturi sunt adesea considerate drept principala cauză a obezității la copii. Chiar și băuturile răcoritoare neîndulcite sunt nerecomandate de specialiști deoarece dioxidul de carbon irită stomacul și stimulează producția de acid.

Ce băutură face bine pielii tale? Cercetătorii au răspunsul

O altă băutură de evitat este cafeaua solubilă, care în mod normal are caracteristici similare cu boabele de cafea, însă, după tratamentul chimic care este aplicat, conține mai puține elemente benefice sănătății.

Conform specialiştilor, şi cafeaua în formula „3 în 1” este dăunătoare, fiind doar un amestec de zahăr, adesea înlocuitori de lapte, ulei de palmier, iar cafeaua în aceste amestecuri este, de regulă, în cantităţi foarte mici. Consumul acestor pliculeţe este puternic descurajată.

Ultimele pe această listă, însă la fel de nocive pentru sănătate, sunt sucurile la cutie. Nocivitatea acestor băuturi pentru sănătate este la fel de mare ca în cazul băuturilor răcoritoare. Singurul lor avantaj este absența dioxidului de carbon, dar acestea conțin o cantitate uriașă de zahăr. În plus, vitaminele adăugate în aceste sucuri sunt adesea artificiale. Astfel, specialiștii sfătuiesc ca, în loc să beţi un pahar cu acest suc, mai bine mâncaţi un fruct.

Anterior, cercetătorii de la Centrul pentru tratamentul cancerului Anderson din Statele Unite au avertizat că zahărul în exces, precum și siropul de porumb bogat în fructoză cresc riscul de a dezvolta cancer și recomandă renunțarea la dulciuri în favoarea fructelor uscate și proaspete și înlocuirea zahărului cu mierea.