BUCUREȘTI, 30 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Documentul a fost scris după ce reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj au trimis o scrisoare Ministerului Educației Naționale prin care solicitau schimbarea notării în școli. Subiectul a fost relatat deja de Sputnik, iar internauții au reacționat prompt, contestând această măsură.
Documentul elaborat de Comisia de Educație a PSD prevede modificarea articolului 71 din Legea Educației Naționale, care prevede modul în care se face notarea elevilor.
Astfel, potrivit alin. 3, rezultatele evaluării se exprimă după cum urmează: la nivelul ciclului de achiziții fundamentale – clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a – prin nivelul atins, referitor la gradul de însușire a competențelor, la nivelul claselor a III-a și a IV-a prin note de la 1 la 10, iar la nivelul ciclului gimnazial secundar și în învățământul terțiar non-universitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje în mod similar testelor internaționale, informează edupedu.ro.
La momentul de față, art. 71, la alin. (3) prevede că rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin calificative, în învățământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învățământul secundar și în învățământul terțiar nonuniversitar, sau prin punctaje, în mod similar testelor internaționale.
Facem precizarea că, în acest moment, la clasa pregătitoare nu se acordă calificative. Ele se foloseau numai începând cu clasa I până în clasa a IV-a inclusive.
Propunerea PSD este una extrem de importantă fiindcă, practice, schimbă total sistemul de notare existent acum în sistemul de educație din România. Întrebarea care se pune este dacă acest proiect a fost sau nu discutat și cu ceilalți parteneri educaționali.