BRUXELLES, 28 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Așa cum Sputnik a calculat încă din campania electorală, numărul locurilor obținute de suveraniști în Parlamentul European depășește cifra de 170, fiind comparabilă cu cea a popularilor europeni, indicați în estimările oficiale ca având 180 de eurodeputați, în timp ce harta de pe site-ul oficial al alegerilor europene indică 171 de locuri în dreptul celor trei grupuri eurosceptice, ENF, ECR și EFDD. Rămân încă opt locuri la neafiliați și 28 de eurodeputați a căror apartenență la un grup politic este încă în discuție, așa încât harta va mai suferi modificări.
Dar cea mai importantă schimbare este așteptată în urma negocierilor pe care Salvini, în numele ENF, le are la această oră cu celelalte grupuri suveraniste. Liderul Liga a indicat deja o posibilă cifră a unui grup reunit suveranist care ar putea număra 150 de eurodeputați, clasându-se astfel pe locul doi ca mărime în viitorul Parlament (socialiștii au 146). După cum se vede, Salvini a calculat deja că vor fi pierderi în urma reunirii celor trei grupuri suveraniste. Salvini a declarat luni că discuțiile în sensul unificării suveraniștilor europeni au început deja, indicând ca primi parteneri de dialog pe Marine Le Pen, Nigel Farage și, surpriză, pe Viktor Orban, care va avea 13 locuri în Parlament. La aceștia se adaugă PiS-ul polonez, cu 23 de locuri, un alt posibil membru al grupului.
Salvini și-a exprimat clar intențiile: el a spus că se bazează pe partidele de aceeași orientare din alte grupuri parlamentare să se alăture mișcării sale suveraniste pentru a crea blocul celor 150 de eurodeputați și că, în afară de Nigel Farage și Viktor Orban, vrea să aducă în acest grup partide de orientare similară din Cehia, Finlanda, Suedia, Danemarca și Spania, cu condiția ca fiecare ”să își depășească geloziile, simpatiile și antipatiile”.
Deocamdată, harta oficială de pe site-ul Parlamentului European arată trei grupuri, întârziind momentul în care partea dreaptă a eșichierului se va modifica grafic cu prezența unui singur grup masiv. Amânarea constatării că grupul suveranist va fi unul de primă importanță le dă timp ideologilor globaliști și presei pro-Bruxelles să transmită mesaje de victorie a status-quo-ului și să scoată în evidență doar grupurile oficial acceptate: popularii, socialiștii și ALDE-Macron. Până când grupul suveranist va deveni oficial, iar harta se va schimba, globaliștii speră să își construit deja majoritatea între cele trei grupări amintite anterior, în așa fel încât să mențină suveraniștii în opoziție. Tocmai de aceea Angela Merkel a urgentat formarea majorității și a cerut formarea rapidă a Comisiei Europene. ”Cu cât luăm decizia mai repede, cu atât e mai bine pentru viitor”, i-a avertizat Cancelarul Germaniei pe cei implicați în negocieri.
Surpriza pentru România, dacă planul globaliștilor reușește, este că PSD și USR-PLUS, ca să nu mai vorbim de PNL, PMP și Pro România, vor sta toți la aceeași masă în Parlamentul European, pentru că toate partidele românești sunt afiliate unuia din cele trei grupuri globaliste care negociază acum să formeze o majoritate anti-suveranistă. PSD de la socialiști, o dată cu reintrarea PSD în matca progresistă și ”cumințirea” sa după pierderea alegerilor, USR-PLUS de la ALDE-Macron și PNL cu PMP de la populari, plus Pro România tot de la socialiști, cel mai probabil, vor împărți aceleași ”idealuri” politice în Parlamentul European și vor susține aceeași direcție a anulării suveranității naționale!