BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Miniștrii Afacerilor Externe al Rusiei și Germaniei, Serghei Lavrov, și Heiko Maas, a convenit ca delegația rusă să rămână în APCE, a anunțat ministrul german.
“E bine că am ajuns la niște înțelegeri, inclusiv în privința faptului ca milioane de ruși să poată fi apărați de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a declarat Maas.
Lavrov a menționat că Rusia speră că toate părțile vor respecta decizia Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei cu privire la egalitatea în drepturi a tuturor delegațiilor, adoptată la Helsinki.
“Apreciem foarte mult că direcția noastră consecventă de restabilirea a dreptății a fost susținută de secretarul general al Consiliului Europei și delegațiile responsabile ale statelor-membre. Acestea au reprezentat o majoritate. În încheire astăzi a fost luată o decizie prin care s-a confirmat foarte clar, așa cum stipulează și statutul, fiecare stat, membru al Consiliului Europei, are drepturi și responsabilități egale. În acest fel, se deschide o cale spre depășirea crizei actuale, creată de o decizie inechitabilă a APCE”, a declarat Lavrov.
Potrivit miniștrilor, următoarea sesiune a APCE va avea loc în iunie, anume atunci va trebui să se pună punct situației în care parlamentarii ruși nu pot participa cu drepturi depline la activitățile Adunării.