Despre păcatul blestemării – de ce să nu dorim şi să nu cerem răul aproapelui

Unul dintre marii duhovnici ai României, Arhimandritul Ilarion Argatu, avertiza că păcatul de a blestema este foarte mare, iar cel care îl săvârşeşte este răspunzător pentru ceea ce i se întâmplă celui asupra căruia a fost rostit blestemul. Acesta din urmă va căuta dezvinovăţire la Înfricoşătoarea Judecată. De ce să învăţăm să iertăm şi să nu dorim răul celor care ne-au greşit.
Sputnik

BUCUREŞTI, 11 mai – Sputnik, Doina Crainic. Arhimandritul Ilarion Argatu atrăgea atenţia că a-l blestema pe cel care ne-a făcut rău este un păcat la fel de mare ca păcatul de moarte şi că nu degeaba se spune în Sfânta Scriptură: „Blestemat să fie cel ce te va blestema” (Facerea 27, 29).

Potrivit părintelui, cel blestemat va căuta să se dezvinovăţească la Judecata Apoi, când va spune că din cauza celui care l-a blestemat nu a putut să se mântuiască, astfel, acesta din urmă devine răspunzător pentru mântuirea aproapelui asupra căruia a rostit blestemul, sau căruia i-a dorit răul, dintr-o pornire de răzbunare.

„Pe cei ce i-ai blestemat: hoţul, făcătorul de rău, vrăjitoarea şi alţii, când vor muri, la judecata sufletului se vor dezvinovăţi aşa: «Doamne, eu m-aş fi întors de la păcate şi m-aş fi pocăit, dar m-a legat cu blestem acest rob al tău. Din cauza lui eu nu am mai avut timp de pocăinţă nu mi-am putut mântui sufletul, el să plătească pentru mine...!» Atunci, vei fi judecat, ca un ucigaş al sufletului lui, pentru că prin blestem legându-l i-ai luat timpul de pocăinţă”, avertiza părintele Ilarion Argatu în cartea „445 Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor”, citată de Doxologia.

E păcat să bei cafea? Răspunsul unui preot ortodox

În Noul Testament, Mântuitorul ne îndeamnă: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca, 6.27-29). Învăţând să iertăm şi rugându-ne pentru cei care ne-au făcut rău, atragem binecuvântarea lui Dumnezeu şi asupra noastră, şi asupra sufletului aproapelui care ne-a creat necazul, răspundem cu bine la rău, iar prin aceasta ni se iartă şi nouă ceea ce am greşit altora, iar tulburarea din sufletul nostru se risipeşte. Şi nu numai că dobândim pacea, dar, treptat, ne vom simţi şi eliberaţi de răul pe care l-am suferit şi care ne chinuia.

Când simţim însă că nu putem ierta, să ne rugăm lui Dumnezeu cu această rugăciune: „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe...”, ne învaţă Maica Siluana în cartea „Meşteşugul bucuriei” .

Când rana provocată de aproapele este foarte profundă, ne putem ruga aşa: „Doamne, Te rog să mă ajuţi să-l iert necondiţionat pe ..., la fel cum ai iertat şi Tu, atunci când Tu, care nu ai săvârşit niciun păcat, ai fost abuzat în cel mai îngrozitor mod posibil şi încă până la moarte.” Prin această rugăciune, o femeie traumatizată, care în copilărie a fost supusă unor abuzuri grave de către părinţii ei, s-a putut vindeca, dobândind o inimă capabilă să ierte. Ea şi-a povestit experienţa cutremurătoare în cartea „Sarah - De la o copilărie supusă abuzului şi din adâncimile disperării suicidare, la o viaţă a speranţei şi libertăţii”.