BUCUREȘTI, 6 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Președintele Comisiei Parlamentare de Control al SRI a precizat că notele care au plecat de la Serviciul Român de Informați către Agenția Națională de Integritate nu au trecut pe la direcția juridică și că în intervalul 2012-2015 au fost trimise 71 de note secrete care vizau 600 de persoane, miniștri, europarlamentari, senatori, deputați, primari, șefi de consilii județene, directori și secretari de primărie.
Manda a dat detalii despre episodul în care președintele Klaus Iohannis a fost acuzat de incompatibilitate.
Acesta a relatat că în anul 2013, februarie, cu două zile înainte ca Iohannis să intre în PNL și să devină vicepreședintele PNL-ului, a plecat o adresă de la Serviciul Român de Informații către Agenția Națională de Informații în care spune că se află în situație de incompatibilitate din anul 2009.
”Domnul Klaus Iohannis, la vremea aceea, primar, era în Adunarea Generală la Piețe și Târguri și la Compania de Apă. O chestiune de genul acesta… Situație în care mulți primari au fost A fost interesant momentul: adică cu trei zile înainte, în anul 2013, vii și spui celor de la ANI: ”Să știți că domnul primar este incompatibil din 2009”. Și ce a făcut di 2009? Cred că undeva în 2012 în septembrie a existat o astfel de decizie, probabil, de a se accelera dosarul domnului Iohannis în instanță”, a precizat Manda.
Președintele de Control a Comisiei SRI a mai făcut referire la articolul 11 privind organizarea SRI. Acesta s-a declarant intrigat de faptul că nu sunt definite precis instituțiile beneficiare ale informațiilor culese sau care se presupun a fi ”culese” de SRI.