Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ruxit ar fi o „lovitură” similară cu Brexit – secretarul general al Consiliului Europei

Dacă Rusia va fi forțată să se retragă din Consiliul Europei în același timp în care Marea Britanie iese din UE, acest lucru va avea consecințe „dezastruoase” pentru continent, a avertizat Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.
Sputnik

BUCUREŞTI, 8 apr – Sputnik, Doina Crainic. „Cred că mulți oameni nu înțeleg ce lovitură va fi pentru Europa dacă va avea loc în același timp Brexit și Ruxit. Totuşi, acest lucru se poate întâmpla în curând”, a declarat oficialul, citat de RT, cu referire la agenția norvegiană de știri NTB. Jagland s-a referit la posibilitatea ca Rusia să părăsească organizația în această vară.

Jagland a mai spus că singura modalitate de a preveni acest „dezastru” este de a se restabili deplin drepturile delegației ruse în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), drepturi de care a fost lipsită în urma reunificării Rusiei cu Crimeea.

Moscova: ieșirea Rusiei din Consiliul Europei ar putea deveni inevitabilă

În 2014, după ce Crimeea s-a reunit cu Rusia după un referendum – acţiune pe care națiunile europene a descris-o drept „anexare” - delegația Moscovei a fost lipsită de drepturile sale de vot în APCE, precum și de dreptul de a lua parte la misiunile de monitorizare ale CE (CE) sau de a adera la organele de conducere ale APCE, conform unor regulamente pe care Rusia le-a numit „motivate politic” și „discriminatorii”.

De atunci, Moscova a încercat recăpătarea integrală a drepturilor delegației sale, precum și o schimbare a regulamentelor „discriminatorii”. În 2015, APCE a revizuit chestiunea de două ori, dar în cele din urmă a ajuns să impună restricții și mai severe împotriva delegației ruse.

Aceste evoluții au determinat Moscova să-și anuleze participarea la ședințele APCE și, în cele din urmă, să înceteze să mai plătească tranșele către Consiliul Europei în 2017. Această măsură a intensificat şi mai mult disensiunile între Rusia și CE, având în vedere că Moscova a fost unul dintre principalii contribuabili la bugetul organizației.

În 2017, Rusia a contribuit cu 33 milioane de euro la bugetul CE, din totalul de 454 milioane euro. Decizia Moscovei a obligat CE să înghețe nouă procente din cheltuielile bugetare și a lăsat organizația cu un deficit de 1,5 milioane de euro.

Lavrov a numit circumstanțele în care Rusia va părăsi Consiliul Europei

La începutul anului 2019, Duma de Stat a Rusiei și Senatul au adoptat rezoluții care prevedeau că Rusia nu va trimite o delegație la APCE și nici nu va plăti tranșele către CE în acest an, din cauza discriminării care continuă.

Dacă un stat membru CE nu își plătește contribuţiile timp de doi ani, acesta poate fi exclus din organizație. În cazul Rusiei, acest termen expiră la 1 iulie. Moscova a sugerat de mai multe ori că ar putea părăsi organismul internațional din proprie iniţiativă dacă situația referitoare la drepturile delegației sale nu se va schimba.

Vineri, șeful Comitetului pentru relații internaționale al Senatului rus, Konstantin Kosachev, a declarat că Rusia „are în vederere posibilitatea de a se retrage din Consiliul Europei”.

Deși Jagland s-a plâns de faptul că Rusia nu și-a plătit contribuţiile la bugetul organizației, a recunoscut totuşi că modul cum este tratată delegația rusă la APCE este nedrept. Acesta a afirmat că unei ţări i se pot anula drepturile de vot numai dacă aceasta decide să iasă din Consiliul Europei sau este exclusă din Consiliu în urma deciziei Comisiei ministeriale a CE.

De asemenea, la începutul acestei săptămâni, secretarul general a prezentat un proiect de nou acord care ar crea un cadru mai solid de cooperare între membrii CE și ar rezolva criza în relațiile dintre Consiliul Europei și Rusia. Proiectul de acord cuprinde patru puncte și, în special, garantează drepturi egale tuturor delegațiilor naționale, indiferent de circumstanțe, afirmând că participarea la structurile interguvernamentale ale CE, precum APCE, nu este un privilegiu, ci o „responsabilitate”.