EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Fost membru al CNE, șef de cult satanist – educația, încotro?

Structurile statului nu sunt interesate, politicul are alte probleme, societatea civilă se luptă cu morile de vânt și cu ”ciuma roșie”, iar tinerii rămân în bătaia vântului, înclinându-se într-o direcția sau alta, până când, lipsiți de orice sprijin, vor fi doborâți.
Sputnik

De dimineață, navigând pe net, am dat peste un articol care m-a scos din zona mea de confort. Este vorba despre cazul lui Cosmin Olteanu, din Bacău, care anul trecut se autointitulase ”înalt preot cl cultului satanist”.

Acesta a fost și membru în Consiliul Național al Elevilor și exclus ulterior. Mai exact, Cosmin ocupa funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor din Bacău.

Nu o să intru în detalii privind cultul satanist, nici scandalul din jurul acestuia. Consider că oricine e interesat poate citi detaliile poveștii aici

Interesant e că băiatul a fost acuzat că își racola adepți, deși el zice că nu. În fine…

MEN nu e preocupat de pregătirea pentru viață a copiilor

Discuția ar trebui să fie mult mai complexă și să arate, de fapt, deriva în care se află tinerii și adolescenții din România. Nu trece o săptămână fără să apară știri despre adolescenți efectiv paralizați în scări de bloc din cauza etnobotanicelor.

Într-o perioadă în care vorbim despre educație, despre cum ar trebui făcut ca procesul instructiv-educativ să devină unul cât mai atractiv, iată că lumea merge înainte. Fără noi, am putea spune, dacă ne gândim că nu am văzut nici o strategie a Ministerului Educației Naționale pentru pregătirea pentru viață a copiilor.

Dincolo de programele supra încărcate, de scandalurile interminabile din sistemul de învățământ, de violența care face parte din însăși fiecare zi de școală, rămân multe situații în care MEN arată că este extrem de vulnerabil.

Scrisoarea unui profesor obosit către elevii săi și părinții lor

Absența sau deficitul consilierilor școlari este una din cauzele ce duc la situații grave. Și aici mă refer la faptul că mulți copii, unii dintre ei ajunși la vârsta pubertății, nu știu cum să își rezolve problemele de ordin emoțional. Și atunci, fie apelează la violență – asupra lor, asupra colegilor sau a personalului școlii – fie se distrug consumând substanțe interzise și periculoase, fie își găsesc un refugiu și, cred ei, o comunitate unde sunt înțeleși și lăsați să se manifeste liber așa cum este cazul băcăuanului care se simțea bine între ”sataniști”.

Problema este că, poate, acum, în momentul în care scriu aceste rânduri, un tânăr, sătul să nu fie înțeles, își găsește alinare în asemenea organizații.

Credeți că își va asuma cineva vreo vină? Nu! Tot căzutul sau, Doamne ferește de mai rău, mortul e vinovat. Și fiecare se întoarce la ale lui.

Educația este în cea mai neagră perioadă a sa. Iar o relansare a sistemului ar trebui să pună de comun acord elevii, părinții, ONG-urile, profesorii și MEN.

Fiindcă, dincolo de statistici și hârțoage, elevii sunt cei mai importanți…