În Europa clopotele bat iarăși alarma. „Hackerii ruși au activizat brusc campania de zădărnicire a alegerilor din luna mai, forțându-i pe funcționarii UE și companiile tehnologice să caute, din toate puterile un răspunsul”, avertizează „The Financial Times”.
Articolul însuși conține o sumedenie de declarații alarmiste ale diverșilor specialiști în domeniul politicii și securității cibernetice, însă, nu se știe din ce cauză, nu a fost prezentat niciun exemplu care să confirme principala concluzie cu privire la așa-zisa „activizare bruscă” a hackerilor din Rusia, scrie Kornilov pentru RIA Novosti
Dacă politicienii europeni dețin (iar „The Financial Times” face referire concomitent la opinia a trei diplomați sus-puși din UE, fără să-i numească, nu se știe de ce) anumite informații referitoare la activitatea hackerilor, ar fi fost bine să le împărtășească. Astfel, consumatorilor occidentali de informație nu le rămâne decât ghicească: ce pun totuși la cale rușii?
Ideea ar fi că hackerii trebuie să spargă anumite rețele de calculatoare. Noi doar suntem la curent cât de mult au avansat tehnologiile electronice în Occident și putem presupune că, probabil, acolo deja demult toate votările au loc prin intermediul internetului. Respectiv, iată și teren pentru creativitatea piraților cibernetici.
Ne grăbim însă să-i dezamăgim pe cei care cred în superioritatea tehnologică a Europei: alegerile în organul legislativ suprem al UE se desfășoară în temei pe vechi, adică alegătorii completează buletinele de hârtie, iar membrii comisiilor electorale, în mod tradițional, le numără manual.
Singura excepție este mica Estonie care se mândrește cu faptul a fost prima țară din lume care a introdus votarea electronică, încă din anul 2005. Începând de atunci, acolo se votează prin internet. Și pare să nu fi apărut nici un fel de probleme. În anul 2014, când au fost aleși cei șase eurodeputați, 31% dintre alegători s-au folosit de posibilitatea de a vota online. La alegerile parlamentare recente din Estonia, aproape 44% din voturi au fost online.
Dacă hackerii ruși chiar și pun la cale atacuri pentru viitoarele alegeri în Parlamentul European, ce i-a împiedicat să se antreneze mai întâi la alegerile din Estonia? Însă astfel de incidente, din câte știm, nu au fost înregistrate.
Chiar dacă am presupune că rușii vor alege eurodeputații estonieni (în prezent, datorită ieșirii Marii Britanii din componența UE, aceștia vor fi deja șapte, însă, ca și până acum, vor constitui mai puțin de un procent din întregul Parlament), acest lucru nu va schimba rezultatele scrutinului per total. Iar în afară de Estonia, nicio țară din UE nu intenționează deocamdată să introducă votarea electronică. În acest caz, ce ar trebui să spargă hackerii pentru a influența cumva asupra rezultatelor alegerilor?
Faptele însă nu împiedică diverse medii de informare să amplifice constant frica privind intervenția programată a hackerilor ruși. „În realitate, UE nu dispune de un plan pentru prevenirea a influențării alegerilor”, avertizează revista americană „Wired”. Rusia va întreprinde acțiuni fără precedent pentru a submina viitoarele alegeri în Parlamentul European”, declară Anders Rasmussen, ex-secretar general al NATO, actualmente consilier al președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko.
Despre amestecul Rusiei în procesul electoral se vorbește și în raportul prezentat de o structură a lui Soros numită „Consiliul european pentru relații internaționale”. Raportul se numește sugestiv: „Alegerile europene-2019: cum intenționează antieuropenii să distrugă Europa și ce trebuie întreprins pentru a-i opri”. Ce-i drept, de data aceasta accentul se pune pe „dușmanii interni” (da, ați înțeles corect: anume astfel de termini sunt utilizați în raport cu opoziția în Lumea Veche a secolului XXI) care, bineînțeles, sunt, de asemenea, „o armă a Kremlinului”.
Nu întâmplător, premierul Rusiei; Dmitri Medvedev, a răspuns, acum câteva zile, la aceste acuzații, într-o luare de cuvânt la Bruxelles: „Alegerile încă nu au avut loc, iar noi deja suntem suspectați de ceva?” Sincer vorbind, acestea-s niște prostii, aș zice - paranoice, este o prostie să-l bănuiești pe cineva de un eveniment care încă nu s-a produs. După ce vor avea loc alegerile, iată atunci pot să fie prezentate anumite dovezi. Atunci ne vom lămuri”.
Firește, nimeni nu a luat în considerare acest lucru. Președintele Consiliului Europei, Donald Tusk, i-a chemat pe toți să se unească în lupta cu „forțele antieuropene externe care încearcă – fățiș și pe ascuns – să influențeze asupra alegerii libere a europenilor, așa cum a fost și cu Brexitul”. Observați că nimeni așa și nu a demonstrat că cineva din afară ar fi influențat referendumul privind ieșirea Marii Britanii din componența UE, dacă, desigur, nu luăm în calcul numeroasele încercări ale funcționarilor de la Bruxelles (inclusiv ale aceluiași Tusk) de a schimba cursul votării prin agitația lor într-o țară suverană.
… Există o opinie. Toate aceste declarații „paranoice” (cum a spus Medvedev) urmăresc două scopuri. În primul rând, activiștii oficiali europeni încearcă să sporească prezența la alegeri, de care locuitorilor continentului nu prea le pasă. Dacă în anul 1979 și-au exprimat voința 62%, în ultimele două campanii au fost doar 43%. Iar în unele țări acest indice este cu totul ridicol: în Slovacia, acum cinci ani, au votat 13 procente din numărul alegătorilor, în Cehia - 18%, în Slovenia – 25. Totodată, nivelul de mobilizare a euroscepticilor s-a dovedit a fi vădit mai ridicat decât activismul eurofililor, fapt demonstrat de Marea Britanie și Franța. Anume din această cauză, establishmentul are nevoie stringentă ca, prin informații false despre „ingerința externă”, să atragă măcar cât de cât atenția alegătorilor, ca să-i mobilizeze măcar cât de cât.
În al doilea rând, prin astfel de declarații mainstream-ul (acest lucru se referă și la politicieni, și la politologi, și la jurnaliști) încearcă din timp să se justifice pentru un eventual eșec, cum este considerat succesul euroscepticilor. Aceștia pot efectiv să pretindă la formarea unui grup puternic în viitoarea componență a Parlamentului European. Dacă acest lucru se va întâmpla, elitele vor avea nevoie de vinovați doar nu vor putea aceștia să se acuze pe sine de un nou eșec.
Autor: Vladimir Kornilov
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.