Cu douăzeci de ani în urmă, la 6 februarie 1999, negocierile privind soluționarea conflictului din Kosovo au început în Chateau de Rambouillet, lângă Paris, sub auspiciile comunității internaționale, pe parcursul căreia Republica Federală Iugoslavia (FRJ) și albanezii kosovari căutau o soluție pașnică la criză.
Mediatorii discuțiilor au fost apoi ambasadorul SUA în Macedonia și reprezentantul special al SUA pentru Kosovo, Christopher Hill, ambasadorul Rusiei Boris Mayorski și apoi ambasadorul Austriei la Belgrad și reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Kosovo, Wolfgang Petritsch.
Negocierile au durat 17 zile, iar la scurt timp după - la 24 martie 1999, a început "intervenția umanitară" a Iugoslaviei de către NATO, mai cunoscută sub numele de bombardarea Iugoslaviei.
Expertul în relații externe și fostul diplomat sârb Zoran Milivojevic a spus pentru Sputnik ce s-a întâmplat în legătură cu discuțiile de la Rambouillet și că sârbii au sperat sincer că vor ajunge la un acord care să împiedice o intervenție a NATO.
"Este binecunoscut faptul că negocierile de la Rambouillet au fost organizate sub presiunea puterilor occidentale care planificaseră deja un fel de proiect de independență pentru Kosovo, și anume o secesiune forțată a Kosovo faţă de Serbia", a explicat Milivojevic.
Potrivit expertului, această presiune asupra Serbiei în 1999 a intrat în contextul unui proiect geostrategic pe scară largă, pe care îl vedem astăzi și al cărui elemente nu sunt doar recunoașterea indiscutabilă a independenței Kosovo, ci și extinderea NATO în regiune.
Nu numai experții sârbi au criticat negocierile cu Rambouillet și bănuiesc că Statele Unite au planificat încă de la început o campanie militară în Iugoslavia. Fostul secretar de stat al SUA și laureat al Premiului Nobel, Henry Kissinger, declara că aceste discuții nu vizau atingerea unei înțelegeri care să fie potrivită tuturor părţilor:
"Textul de la Rambouillet, care a cerut Serbiei să admită trupele NATO în întreaga Iugoslaviei, a fost o provocare, o scuză pentru a începe bombardarea".
Milivojevic a menționat că obiectivele conferinței organizate la periferia Parisului au fost percepute de părți în mod diferit. Dacă scopul Serbiei era să ajungă la un acord care să-i permită să soluționeze problema albaneză, SUA erau interesate de un rezultat complet diferit:
"Au avut obiective geostrategice, ceea ce însemna obținerea controlului în regiune și asigurarea posibilității de prezență militară proprie în anumite zone ale Balcanilor. Astăzi este absolut clar".
Fostul diplomat a subliniat, de asemenea, că, având în vedere modul în care au fost desfășurate negocierile, modul în care reprezentanții occidentali au jucat deschis rolul de patron pe partea albaneză și care a fost oferta exactă pentru Iugoslavia, era evident că Belgradul nu putea să fie de acord cu acest lucru.
Milivojevic, printre altele, a menționat că la Rambouillet a început promovarea politică a actualului președinte al republicii autoproclamate.
Conferința și textul propus au fost un ultimatum, potrivit experților sârbi, deoarece Belgradul a trebuit să renunțe la propria suveranitate și integritate teritorială, precum și la împărțirea țării. Expertul sârb a spus că conferința de la Rambouillet a fost un precursor al unui act de agresiune împotriva FRJ și secesiunea violentă a Kosovo.
În cartea lui Predrag Simic, "The Way to Rambuje", puteți găsi o explicație concretă a tipului de acord care este categoric inacceptabil pentru Iugoslavia: organizarea unui referendum asupra independenței în Kosovo și acceptarea prezenței NATO și a forței de implementare NATO. Deși rolul ONU și al Consiliului de Securitate, în special, a fost redus la susținerea unei misiuni internaționale pe care NATO o va forma independent.
Actualul prim-ministru al Kosovo, Ramush Haradinaj, a cerut o nouă conferință internațională cu privire la Kosovo și chiar s-a referit la aceasta drept "Rambouillet 2". Dar Milivojevic crede că un astfel de format nu ar servi decât să confirme statalitatea provinciei Kosovo.
"Singurul scop pe care îl urmărește Haradinaj, platforma sa politică și guvernul său sunt recunoașterea independenței Kosovo față de Serbia și nimic altceva", a explicat fostul diplomat sârb.
Fostul șef al echipei de negociatori din Kosovo, Edita Tahiri, care a participat practic la toate discuțiile cu Belgradul, a criticat propunerea prim-ministrului Haradinaj. Ea crede că nu este nevoie de o altă conferință internațională și ar fi suficient ca Statele Unite să se alăture formularului existent la Bruxelles.
Milivojevic a explicat esența poziției lui Tahiri:
"Este în favoarea menținerii unui dialog, dar scopul final al acestui dialog este încă o recunoaștere deplină [a independenței Kosovo], deoarece poziția americană în această chestiune nu s-a schimbat".
Milivojevic a concluzionat că viziunea Pristinei asupra oricărui tip de format de dialog continuu implică faptul că Belgradul trebuie să recunoască independența Kosovo. Tahiri cu puțină bunăvoință spune doar același lucru pe care Haradinaj continuă să-l spună mai direct și mai agresiv.
Sursa: Sputnik France.