BUCUREŞTI, 23 ian – Sputnik, Doina Crainic. După ani de intruziuni ale Israelului în spaţiul aerian sirian și atacurile frecvente în vecinătatea Aeroportului Internațional Damasc, Siria a amenințat în termeni expliciți că va plăti cu aceeaşi monedă.
„Este timpul ca Consiliul de Securitate al ONU să pună capăt agresiunilor repetate din partea israelienilor pe teritoriile Republicii Arabe Siriene”, a subliniat marți reprezentantul permanent al Siriei la ONU, Bashar al-Jaafari, citat de RT.
„Sau trebuie să atragem atenţia Consiliului exercitând dreptul nostru legitim de a ne apăra și de a răspunde în acelaşi fel la agresiunea israeliană asupra Aeroportului Civil Internațional din Damasc, [atacând] Aeroportul din Tel Aviv?”, a avertizat Bashar al-Jaafari.
Atacurile aeriene împotriva presupuselor „ținte iraniene” în imediata apropiere a celui mai aglomerat aeroport al Siriei au devenit o normă pentru Forțele de Apărare a Israelului (IDF), al cărui fost șef de stat major a recunoscut deschis luna trecuta că conduce de ani de zile o campanie de bombardament pe scară largă în Siria. Pe lângă faptul că au provocat victime și daune materiale în urma atacurilor „aproape zilnice”, misiunile de luptă israeliene în Siria au pus în pericol în mod repetat zborurile de deasupra ţării devastate de conflict.
Cerând Consiliului de Securitate al ONU să adopte măsuri pentru stoparea acestei încălcări flagrante a suveranității siriene de către statul evreu, Jaafari a acuzat Franța, Marea Britanie și SUA – membri permanenți ai organizaţiei mondiale – că aprobă agresiunea din partea Israelului, ceea ce vine în contradicţie cu responsabilitatea lor de a „menţine pacea și securitatea la nivel internaţional, în conformitate cu dreptul internațional”.
Arătând neîncredere în intențiile Occidentului de a aduce pacea mult așteptată în țară, diplomatul a mai menționat că Siria intenționează să recapete suveranitatea deplină asupra teritoriilor pierdute, inclusiv asupra Platoului Golan, pe care Israelul continuă să îl ocupe.
„Recâştigarea suveranităţii asupra Platoului Golan ocupat constituie un drept permanent al Siriei care nu poate fi negociat”, a subliniat Jafari.
În septembrie, intervenţiile israeliene au condus la moartea a 15 militari ruși, după ce avioanele israeliene au folosit în mod deliberat ca paravan un avion rusesc de cercetare Il-20 și l-au plasat în calea unei rachete din sistemul apărare aeriană siriană.