Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Incident grav în București, demnitar de prim rang atacat – cine sunt făptașii

Demnitarul a fost hărțuit și agresat verbal, iar urmărirea și șicanarea în plină viteză puteau să-i pună viața în pericol – nu doar lui, ci și altor participanți la trafic. 
Sputnik

BUCUREȘTI, 7 ian - Sputnik, Evan Răutu. Un potop de insulte și calomnii l-a însoțit ieri pe vicepreședintele Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea. Acesta a fost agresat verbal și urmărit cu mașina de doi indivizi – cunoscuți pentru acțiunile repetate împotriva unor lideri PSD și a unor demnitari.

”Bună ziua, domnule Nicolicea, la mulţi ani, ce mai faceţi?”, a spus unul dintre indivizi apropiindu-se de deputatul PSD și filmându-l cu telefonul.

Revoltă generală în România - Parchetul General somat să intervină!

Eugen Nicolicea a recunoscut personajul – era același care-l agresase pe Valer Dorneanu, care participase la acțiunile în care au fost vandalizate proprietățile unor lideri PSD sau fusese agresat doctorul Bacalbașa.

”Bine, mulţumesc frumos de urare”, a răspuns politicos Eugen Nicolicea – și a urcat repede în maşină, îndepărtându-se de cunoscutul personaj turbulent.

Faptul că nu a reușit să-l facă pe Nicolicea să reacționeze se pare că l-a enervat pe individ, care a început să strige după el insultându-l și calomniindu-l, cum că deputatul s-ar fi urcat beat la volan.

”Anul ăsta o să vă mai bateţi joc de noi atâta, că sunteţi un nesimţit? Ştiţi, nu? Aţi băut şi urcaţi beat la volan? Aţi băut? Golanule”.

Dide, #rezist: „Nimeni nu l-a agresat pe domnul Dorneanu, doar l-am huiduit"

Apoi, bâlbâindu-se și într-o stare evidentă de enervare, personajul i-a cerut însoțitorului său  să urce la volan și să-l urmărească pe demnitar – nu înainte de a trage și o înjurătură la adresa acestuia.

Urmărirea a durat mai multe minute, de-a lungul mai multor artere din Capitală, șicanându-l în trafic pe demnitar prin strigăte și insulte, dar și prin manevrele făcute în plin trafic.

Principalul agresor, cel poreclit ”Ceauşescu”, a postat două filme după ”isprava” săvârșită. Din filmări se vede cum demnitarul a fost hărțuit și agresat verbal, iar urmărirea și șicanarea în plină viteză puteau să-i pună viața în pericol – lui și altor participanți la trafic. 

Mai mult, agresorul #REZIST pare să plănuiască o adevărată campanie împotriva liderilor PSD și a altor demnitari, pe care el îi socotește vinovați de diverse fapte. Ori, în contextul în care personajul în cauză are manifestă un comportament îngrijorător, este de neînțeles cum de autoritățile nu iau măsuri pentru a stopa asemenea acțiuni – care nu au nicio legătură cu ”democrația” sau ”civismul”. 

Interesant este și modul în care acest individ a obținut adresele demnitarilor – și felul în care a reușit să fie pe fază chiar când Nicolicea sau Valer Dorneanu (președintele CCR), persoane cu program extrem de încărcat, au fost în locurile respective.

Însoțitorul său a participat de asemenea la mai multe acțiuni ale #REZIST, inclusiv cele care au avut ca rezultat vandalizarea unor proprietăți ale demnitarilor PSD. În foto 1 – ”opera” de la casa lui Florin Iordache și aprecierile altui personaj din galeria #REZIST, Dide; în foto 2 – mașina cu care a fost urmărit Eugen Nicolicea. Interesant este pe numele cui este înmatriculată…

Incident grav în București, demnitar de prim rang atacat – cine sunt făptașii
Incident grav în București, demnitar de prim rang atacat – cine sunt făptașii