Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Brexit, răsturnare de situaţie: Theresa May amână votul Acordului în parlament

Se relatează că premierul birtanic Theresa May a amânat votul parlamentar cu privire la Acordul pentru Brexit, cu o zi înainte de a avea loc. Premierul urmează să se adreseze parlamentului în această după-amiază.
Sputnik

Ministru britanic: „Nu vrem să mai rămânem în UE”. Ce decizie va lua marți Parlamentul
BUCUREŞTI, 10 dec – Sputnik, Doina Crainic. Luni, un purtător de cuvânt al premierului a susținut că votul va avea loc, așa cum era planificat. Câteva minute mai târziu, Bloomberg și Telegraph au relatat că sursele lor au dezvăluit că votul va fi amânat.

Alte surse, la care se referă Sky News și editorul politic al BBC, au declarat că votul care era plănuit mâine a fost anulat.

Presupusa întoarcere de situaţie a stârnit acuzații potrivit cărora guvernul se află în „haos”.

​Votul în Camera Comunelor, prin care se vor aproba sau respinge termenii privind ieşirea din UE, trebuia să aibă loc marți seara. Deputaţi și jurnaliști au criticat „haosul” guvernului condus de May.

​May se va adresa în după-amiaza aceasta către Camera Comunelor, după care parlamentarii vor auzi o declarație din partea preşedintelui Camerei, Andrea Leadsom, care, cel mai probabil, va amâna oficial votul.

Premierul se confrunta, aproape sigur, cu o înfrângere cu privire la Acordul istoric. Peste 100 de parlamentari conservatori au recunoscut că vor vota împotriva acordului, printre aceştia fiind aliați ai acesteia din Irlanda de Nord, DUP și Partidul Laburist. Dacă ar fi pierdut votul, May ar fi putut fi înlăturată din funcţie.

În urma relatărilor că votul privind Acordul a fost anulat, lira sterlină a scăzut cu 0,4% față de dolarul american, la 1,26 dolari, potrivit AP. Faţă de euro, lira a scăzut cu 0,6%, la 1,10 euro.