Pleșoianu punctează în scandalul momentului: ”Autorități, NU vă mai ascundeți după plop!”

”Consider că aveți datoria, față de poporul român, să vă implicați grabnic și să prezentați PUBLIC, cu celeritate, un răspuns, un punct de vedere și o soluție”
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum a promis, deputatul Liviu Pleșoianu continuă seria de articole manifest ”10 subiecte esențiale, fără menajamente...”. Articolele sunt documentate, argumentând clar fiecare afirmație.

În al doilea episod, Pleșoianu punctează în scandalul momentului – funcționează în România un grup, o entitate juridică, având la bază o organizație desființată pentru activități naziste? Desigur, e vorba de gruparea care l-a lansat și a fost condusă de Klaus Iohannis, Forumul Democrat al Germanilor din România, ca succesor al Grupului Etnic German.

”Pentru că actualitatea o cere, mut subiectul #FDGR - Grupul Etnic German pe poziția a doua și de data aceasta, solicit un punct de vedere și de la comunitățile evreiești naționale și internaționale”, scrie Liviu Pleșoianu.

În același timp, deputatul se adresează deschis ministrului Justiției, ministrului de Externe, Premierului României, Președintelui Senatului, al Camerei Deputaților, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General, CSM și, ”nu în ultimul rând, ci chiar în primul, Președintele României”.

”Consider că aveți datoria, față de poporul român, să vă implicați grabnic și să prezentați PUBLIC, cu celeritate, un răspuns, un punct de vedere și o soluție cu privire la următoarea problemă, scrie Pleșoianu, prezentând cazul Sentinţei civilă nr. 2790, din 28 mai 2007, prin care este admisă cererea Forumul Democrat al Germanilor din România și se constata „calitatea de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German”.

Sentinţa civilă respectivă ”reprezintă o încălcare a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944?”, întreabă clar Liviu Pleșoianu, care mai completează cu alte două întrebări clare:

-          Încalcă această sentință judecătorească Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947?

-          Încalcă această sentință Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 (semnat de Regele Mihai I), prin care „Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia”, în condițiile abrogării Legii nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România?

Iar Liviu Pleșoianu își documentează clar demersul. Astfel, conform Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, art. 15:

„Guvernul Român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc” (...) „nepermițând în viitor existența unor organizaţii de acest fel”.

În consecință, pe 7 octombrie 1944, Regele Mihai emite Decretul – Lege nr. 485 care, la art. 1, spune clar:

„Dispozițiunile legii nr.830 din 21 noiembrie 1940, pentru constituirea Grupului Etnic German, sunt și rămân abrogate. Statul Român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic German din România. Prin efectul acestei legi, bunurile aparținând Grupului Etnic German sunt lovite de indisponibilitate, fără îndeplinirea vreunei formalități. Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia. Instanțele de acte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri”.

Deci, chestiunea desființării GEG nu a fost ca urmare a unui demers ”comunist”, ci chiar al Regatului, sub guvernarea marelui patriot care a fost generalul Constantin Sănătescu! Mai mult, chiar în cadrul Tratatului de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947, la articolul 5 se precizează:

”România, care, în conformitate cu Convenţiunea de Armistiţiu, a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiunilor de tip fascist pe teritoriul român” (...) „nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice”.

Ei bine, în baza acestor evidențe, Liviu Pleșoianu cere clar: ”Autorități ale statului român, NU vă mai ascundeți după plop!”

”Solicit cu maximă celeritate un răspuns, un punct de vedere și o soluție cu privire la problema expusă”, scrie deputatul Liviu Pleșoianu, care, în același timp, are face același demers, pentru o ”poziție oficială și din partea comunităților evreiești naționale și internaționale”.

Întreg demersul și facsimile găsiți pe pagina de Facebook a deputatului Liviu Pleșoianu.

(Notă: în facsimil, sub semnătura Regelui și a generalului Sănătescu se observă cea a ministrului Justiției, ca emitent al Decretului Lege. Ei bine, Dimitrie D. Negel nu era vreun trimis al URSS, ci chiar fostul Mareșal al Palatului și Administratorul Domeniilor Coroanei până la finele Regatului)