Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Guvernul taie fonduri de la Educaţie la rectificarea bugetară – document oficial

Nici Cercetarea nu a scăpat fără să i se taie din fonduri – de la cele două instituţii s-ar lua o sumă de 426, 7 milioane de lei.
Sputnik

BUCUREŞTI, 22 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit justificării din nota de fundamentare a proiectului ar fi vorba despre sume necheltuite.

În fapt, guvernanţii uită din nou ce au promit şi taie fonduri.

La această a doua rectificare bugetară, Ministerul Educaţiei Naţionale pierde o sumă importantă. Şi anume, este vorba despre 198 de milioane de lei. În justificarea Finanţelor, banii sunt „economii la proiecte cu finanţare externă rambursabilă şi nerambursabilă”.

Masa caldă în şcoli, numai în 50 de unităţi – banii ar fi fost utili

Andronescu dărâmă ce a făcut Pop la minister: „O alegere nefericită”

Banii aceştia ar fi fost suficienţi pentru extinderea de cinci ori a programului „Masă caldă în şcoli”, program care este implementat, în continuare, numai în 50 de unităţi de învăţământ primar.

Fondurile anuale colectate, potrivit notei de fundamentare a proiectului, sunt de aproape 38 de milioane de lei, precizează edupedu.ro

Cele 198 de milioane tăiate ar fi însemnat continuarea programului pentru 100.000 de copii!

Chiar şi fără această rectificare, ţara noastră are cea mai mică alocare de fonduri de la bugetul de stat pentru Educaţie. Vorbim despre un procent de 2,8% din PIB.