BUCUREȘTI, 21 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Tot mai mulţi imigranţi din Vietnam, Nepal sau China îşi fac apariţia în Craiova, în plină criză a forţei de muncă. Pentru a fi angajaţi, imigranţii din afara UE au nevoie însă de un aviz de muncă eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
Dar acesta se obține după o serie de formalități birocratice, care formează un adevărat zid în fața asiaticilor veniți la lucru.
Cetăţeanul chinez Huang Shaohua (Soso) deține un magazin de îmbrăcăminte și încălțăminte în Piața Centrală din Craiova. El derulează această afacere încă din anul 2013.
Soso este angajat la propria firmă ca încărcător-descărcător și anul acesta a decis să îi ofere surorii sale un post similar. A depus dosarul la IGI şi a aşteptat eliberarea avizului, convins că nu va fi nici o problemă. Surpriză însă, cererea i-a fost refuzată, motivul oficial fiind acela că firma nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care a cerut avizul, scrie cotidianul local Gazeta de Sud.
Mai mult, IGI spune că obiectul principal de activitate al firmei lui Soso este "comerţul cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei" (cod CAEN – 4642), însă firma nu este autorizată să desfăşoare activitatea respectivă.
Încercând să descopere misterul acestei lacune de sistem, jurnaliștii olteni au adresat întrebări la IGI, Inspecţia Muncii, Ministerul Muncii, Institutul Naţional de Statistică (INS), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Misterul a rămas nedezlegat.
Acum, firma lui Soso poate să atace decizia în instanţă sau poate să refacă cererea. În primul caz, este nevoie de bani pentru avocaţi. În al doilea caz, este nevoie de mii de euro pentru deplasarea în China, pentru că actele necesare nu se pot obţine pe cale electronică. În timpul acesta, firma pierde bani pentru că nu poate angaja oameni.
Ministerul Muncii a dublat anul acesta contingentul de lucrători proveniți din statele non-UE, suplimentând numărul de locuri cu 5.200.