Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Isărescu, confirmat. Salariile nu cresc degeaba

Teoria potrivit căreia "degeaba cresc salariile dacă și prețurile urcă" începe să cadă, după cum o arată datele oficiale.
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. O previziune făcută săptămâna trecută de guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a început să se adeverească.

Preţurile de consum în luna octombrie 2018 comparativ cu luna octombrie 2017 au crescut cu 4,25%, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS)

Nivelul este încă ridicat, dar evident sub cel anterior (septembrie 2018 față de septembrie 2017), de 5,03%, așadar o scădere de aproape 1 punct procentual după o lună.

Isărescu a spus nu mai departe de miercurea trecută că inflaţia va ajunge spre limita superioară ţintită de banca centrală, care este de 1,5% - 3,5%, respectiv de 2,5%, plus/minus 1 punct procentual. 

"Sunt riscuri, dacă le citiţi cu atenţie în comunicat (comunicatul de presă de după şedinţa de politică monetară – n.r.), legate de preţurile pe care noi le controlăm. Inflaţia pe care o putem influenţa este la 2,7%, aproape de rata noastră de politică monetară şi sub dobânzile din piaţa monetară", a declarat Isărescu, șeful BNR.

Acesta s-a arătat optimist, adăugând că "datele din prezent arată că tendinţa va continua şi anul următor".

Interesant este că în sfârșit au stagnat prețurile la gaze, deși creșterea se situează încă la cel mai mare nivel dintre toate produsele și serviciile – 16,61% în octombrie față de decembrie anul trecut, la fel ca și în septembrie comparativ cu decembrie 2017. O veste bună, în condițiile în care gazele influențează o mare parte din celelalte prețuri din piață.

Șomaj mic, creștere economică revizuită

Dacă tendința de calmare a inflației va continua, așa cum estimează Isărescu, va fi rezolvată practic cea mai mare problemă a economiei din anul 2018.

Salariile au crescut, în timp ce șomajul se află la o cotă redusă, cea mai mică din istoria post-decembristă. Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,40% la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, în scădere cu 0,07 puncte procentuale (pp) faţă de luna anterioară şi cu 0,74 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2017, arată datele publicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), conform Agerpres

Deci nu numai că salariile cresc, dar avem un acces tot mai mare la joburi și iată că temperarea inflației vine să ne confirme că nu muncim degeaba.

Iar economia va crește în 2018, chiar dacă mai puțin decât se prognozase inițial. Comisia Europeană a revizuit recent estimarea în scădere, de la 4,5% la 3,6%, iar Comisia Națională de Strategie și Prognoză a procedat la fel, deși între niveluri mai mari – de la 5,5% la 4,5%.