Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Fostul principe Nicolae, reacţie - Casa Regală nu participă la nunta lui

Acesta a precizat că încă mai este timp ca membrii Casei Regale să confirme invitaţia.
Sputnik

BUCUREŞTI, 17 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul principe Nicolae s-a declarat nerăbdător să ia parte la evenimentul vieţii sale — nunta şi a precizat că aproape totul este pus la punct. De asemenea, el a declarat că este foarte fericit să fie la Sinaia, acolo unde va face şi nunta.

Principele Nicolae este șocat: Familia nu l-a anunțat despre moartea Regelui

În ceea ce priveşte numărul de invitaţi, acesta a spus că numărul lor este de peste 200 şi că în ultimele zile a primit mai multe confirmări. Deocamdată a precizat că nu are emoţii, dar că acestea vor începe de săptămâna viitoare, însă, până la urmă, totul va fi foarte frumos.

Despre nuntă, fostul principe a afirmat că aceasta va fi, la biserică, una tradiţională, iar recepţia, seara, va fi „mai formală, protocolară", informează mediafax.ro.

Va veni sau nu Casa Regală la nuntă? Întrebarea apare în contextul în care surse apropiate nepotului Regelui Mihai ar fi declarat că invitaţia trimisă de fostul principe Nicolae Casei Regale a României fusese înapoiată nedeschisă. Aceleaşi surse ar fi spus, potrivit mass-mediei citate, că nici mama acestuia nu va participa la nuntă.

„De la Casa Regală a României din păcate nu am avut nici o confirmare încă, dar mai avem timp", a explicat fostul principe Nicolae.

Menţionăm că nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, se căsătoreşte cu Alina Binder în data de 30 septembrie. Petrecerea urmează să aibă loc la Cazinoul din Sinaia. Cei doi vor pleca de la biserică în caleaşcă, aşa cum s-a întâmplat la nunta principesei Ileana, fiica Regelui Ferdinand.