Reamintim că pe document apare semnătura lui Nicolae Popa, dar fostul președinte al ÎCCJ a dezlănțuit un scandal unic în lume — reclamând că i s-a falsificat iscălitura!
Nicolae Popa a discutat cu şefa actuală a instanţei supreme, Cristina Tarcea și a ridicat atât copia după Protocol cât şi documente privind pensionarea sa.
După ce a ridicat documentele, Popa a făcut o delarație scurtă, dar care amplifică scandalul:
"Este o nenorocire acolo", a declarat Nicolae Popa, "referindu-se la conţinutul protocolului", precizează agenția națională Agerpres.
Aceeași sursă afirmă că Nicolae Popa a evitat să declare dacă va solicita o expertiză grafoscopică în legătură cu semnătura sa, menționând că "doreşte să studieze mai întâi documentul şi apoi va lua o decizie".
Așa cum a prezentat Sputnik, ieri, Serviciul Român de Informaţii a declasificat și a publicat Protocolul de cooperare cu Parchetul general şi Curtea Supremă.
Pe document apar semnăturile lui George Maior și a Laurei Codruţa Kovesi, dar şi lui Nicolae Popa, care a contestat autenticitatea iscăliturii, acuzând deci o FALSIFICARE la cel mai înalt nivel.