Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ciutacu, cel mai frumos gest din viață, cea mai emoționantă poveste (reală!) de 1 Iunie

"Da, m-a pufnit plânsul în direct - uneori, din păcate, linia de demarcație dintre viață și moarte e marcată cu bani"
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Poate exagerez, poate nu e cel mai frumos… În orice caz, se dovedește încă o dată că în spatele unei guri rele și a unei aparențe dure se ascunde, de foarte multe ori, un suflet mare. Era să spun și sensibil, dar mi-e că se supără — îi stric rimelul de bad boy.

Ciutacu dă soluția finală: Desființarea DNA! "Arsă cetatea și arat pământul"

Povestea a început pe la jumătatea lui mai, pe 11 mai. Atunci, doar câteva zile înainte de ziua lui, Victor scria cam așa: "Pe scurt, pe 15 mai e ziua mea. Pe care vreau să o fac cadou. Lui Sebastian, care are 11 ani, cancer, vrea întâi să se facă bine și, după aia, fotbalist".

"Cei care mă cunosc știu foarte bine că ies rar și bine în față la acțiuni umanitare. Și că, de o bună bucată de vreme, mă abțin. Dar acum vă prezint excepția care confirmă regula".

Victor Ciutacu a preluat un caz publicat de cotidianul din Curtea de Argeș, "Argeș Expres". Un copil bolnav de cancer, a cărui șansă e să se vindece printr-o operație complicată, la o clinică din Bristol, în Marea Britanie.

S-a descoperit cauza principală a îmbolnăvirii de cancer

"Ne-au spus că intervenţia o să dureze în medie 12 ore şi este una foarte delicată şi extrem de grea", au declarat părinții lui Sebastian pentru "Argeș Expres". "O să fie o echipă de cel puţin 5 medici care vor lucra cot la cot şi vor face tot posibilul să-mi salveze copilul. Ne rugăm la Dumnezeu să trecem cu bine peste asta, să-mi lase copilul în viaţă. Suntem distruşi, dărâmaţi, disperaţi…"

Dacă totul decurge bine, după operaţie, Sebi va trebui să meargă în Franţa, Germania, Cehia sau Statele Unite pentru curele de radioterapie ce se pot face doar în cele 4 ţări enumerate mai sus, scrie publicație argeșeană.

În acest moment disperat a intervenit Victor Ciutacu. "Îmi donez aniversarea! Pentru că vreau și pentru că pot".

"Voi mă puteți ajuta în această acțiune. Dacă dați măcar doi bani pe mine și vreți să mă urați, donați-i banii ăia doi copilului. Vă las mai jos conturile, apreciez orice efort faceți și, dacă nu țineți neapărat la discreție, mi-ar plăcea să-mi și trimiteți, prin mesaje private, dovezi electronice ale efortului vostru umanitar. Pe discreția mea ulterioară puteți conta fără nici un fel de problemă".

După câteva ore, prima reacție — din partea actriței și realizatoarei TV Maria Coman: "Victor Ciutacu s-a hotărât să îl ajute să aiba șansa asta. Putem și noi să facem asta, cu donații", a scris Maria Coman, dând la rândul ei datele cazului și conturile.

Pe 12 mai, Victor Ciutacu publica un alt mesaj: "Prima operație a durat peste 20 de ore și semnele sunt încurajatoare. Dar bătălia pentru viață continuă. Și e foarte costisitoare".

"Eu n-am nevoie de nimic", a scris jurnalistul. "Am o familie, am o carieră, am prieteni puțini și buni, am ce pune pe masă. Sebastian are nevoie de o viață. Pe care i-o putem oferi împreună. La debutul ca fotbalist, va purta tricoul original al lui Mihai Neșu; semnat de el și făcut cadou de mine. Care-l așteaptă la mine în birou…"

În aceeași zi s-a implicat și Florin Chilian: "Hai să ajutăm cât de puțin — și un share ajută". Cunoscutul cantautor a transmis și un mesaj:

"Copilul acesta are cancer. Copilul acesta are și o șansă. Victor Ciutacu s-a hotărât să îl ajute să aibă șansa asta. Putem și noi să facem asta, cu donații. De oricât ar fi ele, știți deja asta. Și cu dat mai departe cazul".

Iar mesajele au avut succes — pe 17 mai, Ciutacu publica un nou mesaj: "Campania integrată pentru Sebastian, copilul de 11 ani bolnav de cancer care vrea să devină fotbalist, pare să dea roade".

"Între timp, în poveste s-au mai implicat fostul mare fotbalist Gheorghe Popescu (financiar și logistico-medical) și Florin Chilian, care a promis (și va face, sunt convins) un concert cu toate încasările donate pentru nobila cauză", transmitea jurnalistul.

Iar Campania de salvare aduce mai departe vești bune: Două operații până acum, iar Sebastian zâmbește", scria Ciutacu pe 24 mai. "Împreună am strâns, până acum, 30.000 euro. Cred că putem și mai mult…"

"Am depășit 30.000 euro pentru Sebastian, continuam alergarea. Ori suntem fotbalisti, ori nu mai suntem…", scria Victor Ciutacu pe 27 mai, postând și clipul în care Gică Popescu explică felul în care îl va ajuta pe Sebastian:

Ieri a fost ziua lui Sebastian — și chiar atunci un alt suflet mare cu aparențe dure și gură rea, exact ca Victor, s-a implicat puternic. Iată mesajul lui Ciutacu:

"Azi e ziua de naștere a acestui copil luptător. Pe-a mea i-am făcut-o eu cadou. Pe-a lui, fiind încă în spital, e mai greu s-o sărbătorească așa cum se cuvine și cum ar merita. Dar există oameni cu suflet mare care sunt alături de el. Unul dintre ei, al cărui nume rămâne confidențial până când (și dacă) va decide el și căruia chiar aș vrea să-i mulțumesc public, i-a dăruit azi 20.000 euro (totalul a depășit 50.000 și mai aștept o tură). Să se facă bine, să fie luptător și să joace fotbal. Pentru început, în tricoul lui Mihăiță Neșu, care-l așteaptă la mine în birou".

Ei bine, s-a aflat! Contrar obiceiului său din perioada "politică", Gigi Becali a preferat să nu spună nimic, chiar să încerce ca Victor Ciutacu să nu afle că el a donat, pentru a se păstra anonimatul donației salutare.

Tragic: Povestea dureroasă a elevului eminent răpus de cancer

"Uneori, din păcate, linia de demarcație dintre viață și moarte e marcată cu bani", a scris Victor Ciutacu. "Sebastian a primit, astăzi, de ziua lui, 20.000 euro. De la familia lui Gigi Becali; cu care m-am certat vârtos din motive care nu fac obiectul confesiunii mele publice. Care a donat — știu, culmea, fără să se bată cu pumnul în piept — o sumă care ar putea însemna cel mai însemnat cadou pentru sărbătoritul zilei: viața. Și care a încercat din răsputeri ca eu să nu aflu. S-a întâmplat să fiu mai ager decât el. Și-i mulțumesc public pentru gest. Pentru că, dincolo de orgolii, a arătat că e om".

Un gest superb, o poveste atît de frumoasă și de rară azi, de Ziua Copilului. Nu e Andersen, el are finaluri tragice. E "tonomatul" Ciutacu, un "câine" care nu se lasă până la capăt. Iată deci finalul acestei povești de 1 iunie, poate cea mai frumoasă pe care am citit-o — pentru că e una reală, cu un copil luptător și cu contemporani de-ai noștri care nu țin seama de puruncile egoiste ale vremii — și s-au alăturat pentru cel mai frumos cadou: viața unui copil.

"Cât despre Sebastian, el e un învingător. Pentru că, fără să facă nimic în acest sens, m-a scos din hibernare. Hai, campionule, la mulți ani! Fă-te bine, avem un meci de jucat împreună. Ne așteaptă și Gheorghe Popescu și, după aia, ne cântă Florin Chilian".

"Ca să preîntâmpin curiozitățile amuzate, da, m-a pufnit plânsul în direct", a scris în final Victor Ciutacu — reacție pe care o recunosc și eu… La mulți ani, Sebastian și tutoror copiilor care au nevoie de ajutor.

Conturile de donații pentru Sebastian:

RO40BTRLEURCRT0435839601 — cont euro (Duţă Gheorghe Cosmin)
RO90BTRLRONCRT0435839601 — cont lei (Duţă Gheorghe Cosmin)
SWIFT BTRLRO22 — pentru cei din străinătate

http://paypal.me/CosminDuta

(Notă: datele au fost preluate de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/victor.ciutacu a lui Victor Ciutacu și de pe blogul jurnalistului)