CHIȘINĂU, 23 mai — Sputnik. Chiar dacă primul tur al alegerilor pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău s-a consumat deja, patimile în jurul celor care au candidat nu se potolesc. Astfel, într-o postare pe Facebook este făcută publică o înregistrare în care fostul candidat la alegerile din 20 mai, Constantin Codreanu, ar discuta pe un ton ridicat cu un angajat al Parlamentului României, presărându-și "discursul" cu unele dintre cele mai murdare și vulgare înjurături.
Potrivit celui care a publicat înregistrarea, discuția ar avea loc între deputatul în Parlamentul României Constantin Codreanu și consilierul Biroului Parlamentar din Chișinău. Acesta face precizarea că înregistrarea est făcută publică pe 21 mai, adică după alegerile locale de la Chișinău.
"Cum concediază Constantin Codreanu angajații Parlamentului României", a scris autorul.
Autorul postării subliniază că este vorba de înregistrarea audio originală și că autenticitatea ei nu poate fi contestată. Noi nu ne putem pronunța dacă este într-adevăr vocea lui Codreanu, însă unii dintre cei care au comentat au afirmat că este anume el, iar concedierea respectivului angajat ar fi avut loc recent. Și dacă lucrurile stau anume așa, atunci este un lucru extrem de grav și o situație degradantă pentru un parlamentar și o persoană care a pretins să ajungă în fruntea Chișinăului.
Amintim că la alegerile din 20 mai Codreanu a candidat din partea Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, al cărui prim-vicepreședinte este. Totodată, el este deputat din partea Partidului Mișcarea Populară în Parlamentul României. Acesta a acumulat 4,55% din voturile alegătorilor.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.