BUCUREŞTI, 23 apr — Sputnik, Doina Crainic. Atacurile aeriene ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen, care ar fi fost lansate asupra unei nunți, au provocat mai multe victime, printre care femei și copii, potrivit RT.
Duminică, un atac cu rachete a ţintit o casă unde se desfăşura o ceremonie nupțială, în provincia Hajjah din nord-vestul Yemenului. Numărul victimelor variază de la 15, potrivit AP, la 50 de persoane, potrivit agenției locale de știri Saba. În acelaşi timp, agenţia Xinhua a relatat, citând un oficial de rang înalt din domeniul sănătăţii, Mohammed al-Ashwal, că cel puțin 40 de persoane au fost ucise sau rănite.
Aceeaşi cifră a fost furnizată de directorul spitalului Al Jumhouri din Hajjah, care a declarat că au primit „40 de cadavre, majoritatea rupte în bucăţi", potrivit Reuters. Treizeci de copii se aflau printre cei 46 de răniți în atac, a mai spus oficialul.
Numărul morților ar putea crește, deoarece se crede că unii oameni se află încă sub dărâmături, potrivit Saba. În același timp, „12 răniți sunt în stare critică", a declarat al-Ashwal pentru Xinhua.
Riadul, care a fost acuzat în mod repetat de bombardarea fără discernământ a Yemenului, a declarat că va investiga situaţia privind ultima tragedie. „Acordăm multă atenţie acestui raport", a declarat un purtător de cuvânt al coaliției conduse de Arabia Saudită, fără a oferi însă detalii.
O declarație similară a fost făcută și după atacul anterior lansat de coaliţie în Yemen, care a produs victime în rândul populaţiei civile. Vineri, cel puţin 20 de civili au fost ucişi în urma unui atac aerian al coaliției care, după cum se relatează, a fost lansat asupra unui automobil cu civili din apropiere de Taiz.
De asemenea, săptămâna trecută, atacurile lansate de coaliție au distrus un sistem de alimentare cu apă de importanță vitală pentru oamenii strămutaţi, iar la începutul acestei luni, cel puţin 14 yemeniţi au fost ucişi prin atac cu rachete pentru că au îndrăznit să iasă din adăposturile temporare pentru a lua puţin aer, potrivit New York Times.
Departamentul de Stat al SUA este acuzat de ONG-uri că, în raportul anual privind drepturile omului, muşamalizează crimele de război comise de coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yemen.
În secțiunea despre Arabia Saudită, Departamentul de Stat minimalizează efectele campaniei de bombardament sprijinite de SUA în războiul civil din Yemen și citează greșit rapoartele organizaţiilor pentru drepturile omului, potrivit lui Raed Jarrar, expert în Orientul Mijlociu, de la Amnesty International, citat de foreignpolicy.com.
Potrivit lui Jarrar, raportul SUA „îndulceşte" ceea ce spun Amnesty International și alte organizații nonguvernamentale în rapoartele lor. În raportul SUA se menţionează că „unele atacuri ale coaliției au provocat daune colaterale disproporționate". Însă, după cum se precizează în raportul organizaţiei Amnesty, campania de bombardamente a coaliţiei conduse de Arabia Saudită este o încălcare gravă (a drepturilor omului), care poate fi considerată crimă de război.
„M-am gândit: cum îndrăznesc să ne citeze greşit în raport. Acesta nu este deloc limbajul nostru și, evident, a fost modificat din motive politice", a declarat Raed Jarrar pentru Foreign Policy.
Revista conservatoare The American Conservative critică Guvernul SUA pentru sprijinul pe care continuă să îl ofere acesta guvernelor care comit astfel de crime.
„Guvernul nostru sprijină de trei ani crimele de război ale coaliției conduse de Arabia Saudită. Administrația nu dorește ca oamenii să știe acest lucru și din acest motiv raportul Departamentului de Stat nu spune nimic despre aceste crime. Nu există nicio justificare pentru sprijinul continuu pe care il oferim campaniei de bombardamente. Asistența militară continuă acordată guvernelor care comit astfel de crime este o rușine şi trebuie să înceteze imediat", scrie Daniel Larison de la The American Conservative.
Conflictul din Yemen a condus la moartea a cel puțin 10.000 de civili și a adus țara cea mai săracă din Orientul Mijlociu în pragul unei foamete catastrofale. Ţara a fost devastată de război şi milioane de oameni se luptă să aibă acces la apă şi alimente.